„Cine a stat intr-o singura
camera, la lumina unei lampi, noaptea, tirziu, cind nu mai stii daca
ceilalti dorm sau au plecat, cind storul e tras la fereastra, va citi
pina la urma aceste citeva rinduri.
Continuam, de citeva zile, o
carte usoara, cu ilustratiuni, cu un subiect din lumea veche, din care,
totusi, unele pagini nu le-am inteles. Era pustiu, si la fereastra,
copacii tunau de vint in noaptea necunoscuta si peste tacerea unei
biblioteci a cine stie cui.
Imi parea ca autorul, desi legendar, sedea pe ginduri in umbra sobei, voind sa-mi spuna ca cele ce nu am inteles au fost …
Dar era o intirziere plictisitoare in noapte.
Voiam sa sting lampa, lasind in pace aceste serbari de iarna.
O, daca n-ati citi aceste rinduri pina la sfirsit, fiindca nu veti gasi nimic despre frumusetile ce au trecut.
Era o noapte indiferenta, cu dispretul ignorant pentru cartile ce nu le
voi gasi niciodata, cu descrieri pe care, ca student, le-am cunoscut cu
ajutorul unui poliglot.
Ah, trebuia sa ascult muzica de adio, si
literele mici din josul unei pagini, ce spuneau de alte carti vechi, si
fosnetul de nisip, peste oras, in deosebirea vremurilor si tacere…
Pe strazi cunoscute, in ziua, nu mai era furtuna, nu se stia de o noapte fara somn si de unde am plecat.”
Ateneul cultural, Bucuresti, mai 1925.
Nuvela din trecut – George Bacovia
