O poveste, din comunism. Sovieticii au avut relații extrem de bune cu mediile științifice și tehnice din Cehoslovacia și din Polonia. Țări care au produs pentru URSS, începând chiar de la sfârșitul războiului, tehnică militară, sub licență sovietică, sau originală. Dar nu doar tehnică militară, și și mașini-unelte, scule, dispozitive verificatoare. Au participat, alături de sovietici, la proiectare, în aviație, tancuri, nave de suprafață, submarine, rachete.
Au găsit în cele două țări oameni cu care puteau discuta, care aveau ce le oferi, în materie tehnică. Sigur, URSS avea și o parte din Germania, dar cooperarea nu pare să fi fost atât de strânsă. Neîncrederea persista. Nu a fost cazul cu România. Sovieticii știau cu precizie ce (nu) putem: adică mai nimic! În fond, mult-lăudatul Iar 80/81 este, în esență, un ghiveci, făcut din elemente de avioane poloneze și motoare franțuzești, produse în licență. Nu aveam industrie electronică/electrotehnică, mecanică fină, optică. Am mai povestit cum n-am fost în stare să facem, din capturi de război de la ruși, tancuri, artilerie, motoare, un amărât de tun auto-propulsat! Pentru că nu aveam metalurgie și nu știam să sudăm oțeluri speciale!
Revenim: cehoslovacii au fost implicați și în programele spațiale sovietice, în special sateliți de teledetecție, de observare și de telecomunicații. Cehoslovacia a fost prima țară socialistă care a lansat un satelit. Povestea o găsiți mai jos. E apărută în Air&Cosmos. România a fost și ea parte a programului Intercosmos. Unde or fi oamenii care au lucrat la acele programe? Ce s-o fi ales de cunoștințele și de experiența acumulată în timp? E bine și cu ”Jos comunismul!” dar nu ține de foame! Nu mai vrem să facem nimic! Nu mai avem nicio ambiție, ca națiune, în afară de a ne băga la pușcărie unii pe ceilalți!
