de Denisa Niță
– Patronul e tânăr sau bătrân?
– Tânăr.
Ah, dacă era bătrân. Dacă era bătrâior, așa ca ea, ar fi vrut să-l cunoască. Îl invita la ea, la un ceai cu dulceață. Știu ce însemna înainte, când avea ea vârsta mea, invitația la ceai, nu? Se uită fix la mine, cu ochii albaștri, conturați cu tuș, și ridică o sprânceană.
Își aranjează boneta peste părul drept, vopsit roșcat, și caută banii prin geantă. Scoate portfard, scoate mănu”și, scoate portofel. Of, nu găsește nimic. Îi sună telefonul, ceva, melodie bossa-nova. Hai, dragă, că vin acum, ce vă grăbiți atât”. În fiecare joi, face comandă de un ecler, să mănânce înainte de Ateneu. De la dulciuri s-a durdulit, avea figura mea înainte. Dar cum să se abțină, că două slăbiciuni are: zahărul și bărbații. Bărbații îi mai împarte, dar să nu te atingi de prăjitura ei.
Azi a luat cu ciocolată. Își dă haina de blană jos, bluză neagră, fustă gri, colier albastru. Ea se uită la mine, roșcată, ochi albaștri, bluză neagră, pantaloni gri. Zâmbim amândouă și ne mâncăm eclerurile cu ciocolată.
Între timp, telefonul sună în draci. Bărbații fac comenzi pentru Valentine’s Day.
