O scrisoare a lui Vlad Călugărul către brașoveni din 1485 ne spune povestea unor femei jefuite în munți, undeva pe drumul dintre Rucăr și Bran cel mai probabil. Voievodul Țării Românești le cerea brașovenilor să îi pedepsească pe tâlharii din Râșnov ”Tatul Duvalmă și Secară și alți robi împreună cu ei”. Însă din povestea asta altceva mi se pare interesant: faptul că niște femei umblau singure, cel mai probabil făcând ceva negustorie.
Scrisoarea amintită, după ce relatează faptele lui Tatul Duvalmă și Secară la modul general (”au venit în muntele mare și s-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat”) se referă la un caz anume: ”și au dat de niște femei sărace cu carul și le-au luat tot ce au avut și le-au dezbrăcat și le-au lăsat numai cu pielea”. Probabil ar fi urmat și un viol, însă ”astfel au dat apoi peste ei niște oameni buni ai noștri și i-au lovit, ca să scoață pe acele femei, atunci ei au săgetat pe un om bun al nostru, pe ginerele lui Voina din Buzău, care acum e mort”. La asta se adaugă altă faptă ”apoi au mai omorât doi turci și acum ni se cere să plătim pentru ei năpaste 50.000”.
Voievodul a fost împins să le ceară brașovenilor anihilarea bandei de tâlhari de moartea ginerelui unuia din boierii munteni (”om bun al nostru”) și de despăgubirile care îi erau solicitate pentru moartea a doi turci. Cazul femeilor jefuite și despuiate în drum este o subliniere a nivelului abuzurilor la care se dedau numiții tâlhari.
Însă Vlad Călugărul nu este deloc mirat că niște femei umblau singure prin munți cu carul. Adjectivul ”sărace” nu se referă la starea materială a femeilor, este o traducere eronată din slavonă, toți supușii voievodului care nu erau boieri erau denumiți în documentele slavone cu termenul ”siromahi” tradus direct prin ”săraci” – de fapt era vorba de oameni liberi care se ocupau cu negustoria, meșteșugurile sau cultivarea pământului. Cea mai bună traducere ar fi de ”supuși”. Cel mai probabil e vorba de un grup de femei care fie mergeau spre fie se întorceau de la Brașov – care aveau ceva mărfuri în car, scrisoarea zice că ”le-au luat tot ce-au avut”. Documentele medievale românești atestă numeroase cazuri de femei implicate în tranzacții imobiliare, aici e prima oară când văd un caz de femei implicate în comerțul cu Brașovul – și încă o dată subliniez: singure! Femeile în evul mediu românesc par să fi beneficiat de un alt nivel de libertăți față de ceea ce se desprinde din discursul public actual.
Din ce îmi amintesc registrele vamale ale Brașovului consemnează mai degrabă bărbați negustori din Țara Românească, poate ar trebui să le revăd cu mai multă atenție la nume de femei. Aici am scris mai mult despre comerțul Țării Românești cu Brașovul.
