La 3 februarie 1871, după ce armata italiană condusă de generalul Giuseppe Garibaldi a pus capăt controlului papal asupra Romei şi a Statului Papal, oraşul milenar de pe malul fluviului Tibru a fost declarat capitală a noului Regat al Italiei, arată https://novenanews.com/.
Roma, cunoscută şi sub numele de „Cetatea Eternă” sau „Oraşul de pe Şapte Coline”, este situată în partea centrală a Italiei peninsulare, la 28 km de Marea Tireniană, pe malurile Tibrului – pe cele 7 coline vulcanice care îi domină valea (Capitoline, Quirinale, Viminale, Esquilino, Caelius, Aventino, Palatino) şi a fost întemeiată, conform legendei, de gemenii Romulus şi Remus în anul 753 î.Hr.
Însă, numeroase dovezi arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la aşezările pastorale aflate pe colina Palatino, construite în zona viitorului For Roman, şi care au stat la baza noului oraş în secolul al VIII-lea î.Hr. Roma istorică a fost locuită încă din Epoca Bronzului (cca 1.500 î.Hr.), iar cetatea a fost politic unificată pe la începutul secolului al VI-lea î.Hr. În decurs de numai trei secole şi jumătate, Roma s-a transformat dintr-un modest oraş-stat în metropola (1,5 milioane de locuitori sub Octavian, primul împărat roman, cunoscut mai târziu ca Augustus) celui mai important imperiu al Antichităţii. („Enciclopedia Statelor Lumii”, Editura Meronia, 2016)
.jpg)
Colosseumul din Roma, 4 noiembrie 2020.
Foto: (c) Cheng Tingting/Xinhua
Apoi, de-a lungul a cinci secole, romanii au cucerit treptat Peninsula Italică, şi-au extins dominaţia în tot bazinul Mării Mediterane, lărgindu-şi imperiul până în Europa continentală. Sub conducerea lui Pompei şi a lui Iulius Caesar, influenţa Romei s-a extins până în Siria, Ierusalim, Cipru şi Gallia. După bătălia de la Actium (anul 83 î. Hr.), toate teritoriile romane erau controlate de împăratul Augustus.
Capitală imperială, Roma avea să devină locul unor clădiri publice splendide, palate, temple, băi publice, teatre şi stadioane. A atins punctul culminant al măreţiei şi al populaţiei antice la sfârşitul secolul I şi începutul celui de-al II-lea. În 330 d.Hr., împăratul Constantin cel Mare a strămutat capitala Imperiului Roman la Constantinopol (astăzi, Istanbul), Roma rămânând între 395-476, centrul Imperiului Roman de Apus.
.jpg)
Interiorul Colosseumului din Roma, 4 noiembrie 2020.
Foto: (c) Cheng Tingting/Xinhua
A urmat o perioadă de declin (secolele V-VIII), marcată de invaziile barbare. În 756, a luat fiinţă Statul Papal cu reşedinţa la Roma, centrul lumii creştine occidentale şi un strălucit centru al Renaşterii europene. Între secolele al IX-lea şi al XVIII-lea, teritoriile italiene s-au aflat sub dominaţia arabilor, apoi a statului franc, a Sfântului Imperiu Roman, a Spaniei şi Habsburgilor austrieci.
Odată cu încheierea epocii napoleoniene, în 1815, Italia a redevenit o grupare de state independente. Valul mişcărilor naţionale de la începutul secolului al XIX-lea a inaugurat epoca Risorgimento-ului (1815-1870). În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia s-a unit cu Piemontul, iar trupele generalului Giuseppe Garibaldi au eliberat Sicilia şi Italia de Sud (1860-1861), astfel încât Victor Emanuel al II-lea din dinastia de Savoia (1849-1878) s-a proclamat, în 1861, rege al Italiei. O contribuţie însemnată la unificarea Italiei a avut-o şi contele Camillo Benso di Cavour, primul ministru al regatului. În toată această perioadă, capitala a fost oraşul Florenţa.
.jpg)
Columna lui Traian din Roma, 15 iunie 2012.
Foto: (c) Cristian Nistor/AGERPRES FOTO
Au rămas în afara statului italian Veneţia, deţinută de habsburgi şi Roma, capitala Statului Papal, apărată de francezi. În 1866, când a izbucnit războiul dintre Prusia şi Austria, Italia s-a aliat cu Prusia şi în urma victoriei asupra Austriei, Regatul Italian a obţinut Veneţia. Încercările liderului militar Giuseppe Garibaldi de a cuceri Roma în 1862 şi 1867 nu au avut succes, dar retragerea garnizoanei franceze care îl sprijinea pe papa Pius al IX-lea a permis trupelor italiene să intre în Roma pe 20 septembrie 1870. În total, 49 de soldaţi italieni şi 19 trupe papale au murit în aşa-numita „breşă a Porţii Pia” (Porta Pia fiind una dintre vechile porţi ale oraşului). Puterea temporală a papei s-a pierdut, Italia devenind un stat complet unificat, arată site-ul https://academic-eb-com.eres.qnl.qa/.
.jpg)
Fontana di Trevi, Roma, 29 decembrie 2020.
Foto: (c) FABIO FRUSTACI/EPA
După un plebiscit organizat în octombrie 1870, Roma a fost declarată capitala noului regat. Papa Pius s-a autodeclarat prizonier la Vatican, ordonând catolicilor să refuze sprijinul noului stat italian; l-a excomunicat, totodată regele Victor Emmanuel al II-lea. Fără să se descurajeze, guvernul italian a ridicat în Roma imense clădiri ministeriale şi garnizoane militare. Sentimentul anticlerical puternic din oraş a fost transpus în ridicarea unui monument al filosofului renascentist Giordano Bruno, în 1889, pe fondul unor puternice proteste din partea Vaticanului. Relaţia ambiguă dintre statul italian şi papă s-a încheiat odată cu intrarea în vigoare în 1929, a Tratatului de la Lateran, în urma căruia papalitatea a recunoscut statul italian, cu capitala la Roma, iar Italia a recunoscut suveranitatea papei în cadrul Vaticanului.
Regele Victor Emmanuel al II-lea şi-a stabilit reşedinţa în Palazzo del Quirinale din Roma, fostul palat papal. De acolo a prezidat importante evenimente parlamentare şi civice. După moartea sa din 1878, trupul său nu a fost depus la Torino, alături de alţi membri ai familiei Savoia, ci în Panteonul din Roma. Monarhii italieni, care i-au urmat, au locuit la Palatul Quirinale până în 1943. Din 1947, acesta a devenit reşedinţa preşedintelui Italiei.
.jpg)
Palatul Quirinale, reşedinţa preşedintelui Italiei, Roma, 28 ianuarie 2021.
Foto: (c) ETTORE FERRARI/EPA
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Roma s-a dezvoltat rapid din punct de vedere industrial şi urbanistic. În octombrie 1922, prin „marşul asupra Romei”, Benito Mussolini a devenit şeful guvernului, instaurând regimul fascist. Alianţa dezastruoasă cu Germania nazistă şi Japonia (Axa Berlin-Roma-Tokyo) a dus la înfrângerea Italiei în cel de-al Doilea Război Mondial. Roma a fost afectată de bombardamente şi de ocupaţia nazistă (1943), fiind eliberată de trupele aliaţilor în 4 iunie 1944. Pe 2 iunie 1946, s-a stabilit prin referendum abolirea monarhiei şi proclamarea republicii, potrivit www.mae.ro.
.jpg)
Porta Flaminia, calea de acces în Piaţa Poporului (Piazza del Popolo), una din cele mai importante atracţii turistice din Roma, 29 mai 2014.
Foto: (c) AGERPRES FOTO
Roma (2.873.494 locuitori – 2016; cca 5 milioane locuitori, inclusiv aria metropolitană) este considerat oraşul cu cele mai multe monumente istorice şi de artă din lume, vestigii din epoca antică stând alături de biserici medievale, dar şi de monumente din secolul al XX-lea. Printre acestea, se află: templele închinate zeiţelor Vesta, Fortuna Virilis ş.a; Colosseumul, uriaşul amfiteatru (80 d.Hr.); Forul Roman, centrul vieţii în Roma imperială, din care astăzi se mai văd resturi de arce, temple şi bazilice; Columna lui Traian (113 d.Hr., realizată de arhitectul Apolodor din Damasc, marcând victoria în cele două războaie dacice purtate din 101-102 şi 105-106 d.Hr.); Basilica San Giovanni Laterano (314 d.Hr., cea mai veche biserică creştină din Roma, simbol al papalităţii până în sec. XIV); palatele Colonna, Cancelaria, Chigi, Laterano, Venezia ş.a. (majoritatea construite în sec. XV-XVI); Panteonul (templu din 27 î.Hr., transformat în biserică în sec. VII); Fontana di Trevi, cea mai mare şi mai faimoasă fântână barocă din Italia; faimoasa Via Appia (cu termele lui Caracalla, catacombele – San Callisto, San Sebastiano), statui, poduri, obeliscuri etc. Centrul istoric al Romei este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO (din 1980), notează https://www.unesco.beniculturali.it/. AGERPRES/
* Explicaţie foto din deschidere: Forul Roman, piaţa publică în Roma antică, 1 februarie 2021.
