DOCUMENTAR: Regina Maria, scriitoare şi pictoriţă, susţinătoare a culturii şi artelor (1875-1938)

29 octombrie 2020 Andrei Slavuteanul Istorie

Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, regina Maria a participat la viaţa culturală românească şi şi-a legat numele de numeroase proiecte sociale şi culturale, încă de la sosirea în ţara de adopţie. Exemplul regal pe care l-au dat primii suverani ai României de susţinere a culturii, artelor, sprijinind tinerii talentaţi sau diverse personalităţi consacrate, a fost urmat de moştenitorii lor, regele Ferdinand I, regina Maria, regele Carol al II-lea şi regele Mihai I.

Chiar în anul sosirii sale, în 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria”. Aceasta urma să protejeze, să conserve şi să transmită mai departe meşteşugul şi arta populară tradiţională românească, inclusiv a portului popular românesc, care după instituirea regalităţii, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, căpătase o semnificaţie aparte fiind un semn al identităţii şi al împământenirii dinastiei. Principesele, Elisabeta şi Maria, au primit, fiecare, ca dar de nuntă, câte un costum popular pe care l-au purtat cu mândrie. Regina Elisabeta a iubit costumul popular românesc, încurajând şi doamnele de la curte să-i urmeze exemplul, notează https://www.facebook.com/muzeulcotroceni/.

Vernisajul expoziţiei ‘Regina Maria – ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti’, organizat de Asociatia Forums în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie Braşov (Bucureşti, 18 iulie 2018)

Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO


Regina Maria a fost inspirată de costumul popular românesc, purtându-l în chip foarte personal şi adaptând piesele după gustul său. Marama de borangic nu a purtat-o după moda ţărăncilor ci şi-a înfăşurat-o strâns în jurul capului şi pe frunte ca un turban. În călătoriile pe care le făcea în ţară, suverana era mereu îmbrăcată în costume populare din diverse zone, la care asocia frumoasele sale bijuterii. În foarte multe fotografii, atât regina Maria cât şi principesele apar purtând costume populare, care erau însă mult mai elegante, ţesute uneori cu fir de aur, argint, sau adaptări ale unor costume populare româneşti.

Foto: (c) Muzeul Naţional Cotroceni/facebook


Cu un simţ al datoriei extrem de profund şi preocupată de problemele sociale ale epocii, a organizat, în parcul Palatului Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, „Visul unei domniţe”, a fost regizat de Alexandru Davila iar Maria şi copiii ei, Carol şi Elisabeta, au fost actorii amatori, potrivit https://www.familiaregala.ro/.

Un grup de artişti, care înfiinţase, în decembrie 1901, „Tinerimea artistică”, o societate ce avea ca scop „propăşirea artelor plastice în România”, i-a propus tinerei principese preşedinţia onorifică a acesteia. Maria a acceptat cu entuziasm propunerea. Influenţaţi de modelele artistice occidentale, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu şi Frederic Storck s-au constituit într-un nucleu artistic, în jurul căruia gravitau toate personalităţile artistice ale epocii: Constantin Artachino, Arthur Verona, Nicolae Vermont, Ştefan Luchian, Nicolae Grant, Micaela Eleutheriade, Marius Bunescu etc.”Tinerimea artistică” a fost cea mai longevivă şi cea mai coerentă construcţie artistică din România, în prima jumătate a secolului XX, potrivit https://peles.ro/.

Cooptarea tinerei principese în calitate de patron al societăţii a fost o mişcare inteligentă a noii grupări artistice. Prestigiul de care aceasta se bucura în rândul aristocraţiei, nonconformismul de care dăduse dovadă în relaţia cu „vechiul palat”, interesul pe care-l manifesta faţă de tendinţele noi în artă, au făcut din prezenţa Mariei la manifestările „Tinerimii artistice” principalul punct de atracţie. Principesa Maria a luat parte în calitate de invitat de onoare şi expozant la toate expoziţiile pe care această societate le-a organizat anual, uneori achiziţionând şi unele dintre tablourile expuse.

Peste 150 de obiecte de colecţie, fragmente din viaţa familiei regale a României care vor face obiectul celei de-a treia ediţii a licitaţiei Artmark – „România Regală”, vor fi expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO


„Vernisajul salonului nostru anual era o sărbătoare pentru toată lumea aleasă, la care se ţineau discursuri frumoase şi unde unii pe alţii ne încurajam. Până şi eu eram destul de îndrăzneaţă ca să expun câteva din acuarelele mele care vindeau în folosul societăţii. Aceasta făuri între noi o strânsă legătură” („Povestea vieţii mele”, Editura Rao, 2013).

Foto: (c) Muzeul Naţional Cotroceni/facebook


La prima expoziţie a „Tinerimii artistice”, principesa Maria „care a pus la dispoziţie câteva din comorile de la Palatul Cotroceni” a expus şi câteva piese de mobilier, creaţie proprie, stofe ţesute după desenele ei abordând motive Art Nouveau şi trei tablouri reprezentând flori. Atunci când nu erau oferite în dar, acuarelele şi mobilele create de principesa Maria erau vândute în scopuri caritabile la bazarul organizat la Cotroceni.

„Aveam aplecare numai pentru o singură artă: pentru pictură. Bineînţeles, îmi plăcea şi cititul, dar mă simţeam mai mulţumită cu penelul în mână. […] Luasem câteva lecţii foarte bune cu o doamnă care fusese profesoara soacrei mele, Ruth Mercier, renumită pentru pictarea florilor. Dragostea mea de culoare şi un simţ înnăscut al liniei mi-au fost de mare ajutor; niciodată n-am lucrat destul ca să ajung o adevărată artistă, dar ce ieşea din mâna mea avea o oarecare originalitate şi vigoare, pe cât mi se pare; desenul era bun şi aveam netăgăduit darul culorii. Dându-mi seama că nu voi avea niciodată vreme să mă dedau la studii mai serioase, îmi dezvoltai talentul într-o anumită direcţie, cu aplecare spre partea decorativă, şi dobândii astfel un stil al meu în care forma şi culoarea jucau rolul de căpetenie. Prinsesem bine meşteşugul lui Mercier în întrebuinţarea culorilor, diluate într-un belşug de apă, aşa încât florile mele şi după ce se uscau păstrau o adâncime catifelată ce aminteau natura şi desfăta ochii. În asta îmi arătam iscusinţa.” („Povestea vieţii mele”, Editura Rao, 2013).

A pictat „cărţi” alături de regina Elisabeta, care făcea „migălite enluminures pe pergament”, menite să fie dăruite bisericilor. Una dintre acestea, „o minunată lucrare, desăvârşită în meşteşug şi în îndeplinire” se află la Curtea de Argeş, locul de odihnă al reginei Elisabeta (1843-1916).

În ceea ce priveşte scrisul, regina Maria îşi amintea: „Chiar din copilărie eram înzestrată cu o vie imaginaţie şi îmi plăcea să spun poveşti surorilor mele, iar mai târziu copiilor mei. […] Într-o zi mi-a spus fetiţa mea Elisabeta – mamă, ar trebui să scrii toate astea, ar fi păcat să laşi să se şteargă tablouri atât de frumoase, ar trebui să le păstrezi. Eşti născută să scrii basme”.

Regina Maria a scris mult, în limba română, engleză şi franceză, în special literatură memorialistică, valoroasă din punct de vedere literar şi documentar („În timpul războiului mondial”, „Gânduri şi icoane din vremea războiului”, „Povestea vieţii mele”, trei volume, „My country”, „Dinainte şi după război”), precum şi povestiri şi romane („The Lily of Life”, tradusă în româneşte sub titlul „Crinul Vieţii. Poveste”; „The Dreamer of Dreams”, tradusă în româneşte sub titlul „Visătorul de vise. Fantezie”; „Doi fraţi rivali”; „L’enfant du Soleil”; „Povestea unei inimi”; „Why? Story of Greet Longing”, tradusă în româneşte sub titlul „Povestea unui dor nestins”; „Copila Soarelui”; „The Story of Naughty Kildeen”; „Peeping Pansy”, tradusă în româneşte sub titlul „Dimineaţa copiilor”; „Dor nestins”; „Sămânţa înţelepciunii”; „The Voice on the Mountain”, tradusă în româneşte sub titlul „Glasul de pe munte”; „Copila cu ochi albaştri. Măşti. Roman” ş.a.), potrivit lucrării „Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică, 2003).

Peste 150 de obiecte de colecţie, fragmente din viaţa familiei regale a României care vor face obiectul celei de-a treia ediţii a licitaţiei Artmark – „România Regală”, vor fi expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO


Între anii 1927-1930, suverana a scris mai multe nuvele: „Casele mele de vis”, „Cum am ajuns la Tenha Juvah”, „Balcic”, „Branul iubit”, „Cotroceni”, „Sovata”, „Stella Maris”. A mai scris romanul „Povestea unui om bun”, în care povesteşte viaţa soţului său regele Ferdinand, dar şi poemul „Tu şi eu”, scris la moartea surorii sale Ducky (Victoria Melita) în 1936, notează https://www.revistasinteza.ro/.

Foto: (c) Muzeul Naţional Cotroceni/facebook


A fost aleasă membră de onoare a Academiei de Arte Frumoase şi a fost membră de onoare a Academiei Române (din 1 mai 1915), potrivit www.acad.ro.

Vernisajul expoziţiei „Regina Elisabeta, Regina Maria, Ana Brâncoveanu de Noailles şi Elena Văcărescu – Primele femei primite în Academia Română”, la sediul Bibliotecii Academiei Române, Bucureşti, 3 aprilie 2015.

Foto: (c) ILIE BUMBAC/AGERPRES FOTO


Mare iubitoare de natură, culoare şi simplitate, s-a opus încă de la început sobrietăţii şi etichetei stricte a regelui Carol I şi a încercat treptat să îşi amenajeze interioarele în care locuia, după propriul său gust artistic. Castelele dragi sufletului ei, Pelişorul, Branul, minunatele reşedinţe de vară de la Balcic, Copăceni şi de la Mamaia, căsuţa dintre brazii de la Sinaia (Juniperus) sau colibele maori de la Cotroceni şi din grădina Pelişorului au fost şi locuri de refugiu, de romantice visări, cu parfum de epocă, dar şi preţioase dovezi ale stilului de amenajare a interioarelor, de la începutul secolului al XX-lea, conform https://peles.ro/.

Castelul Bran, construit la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit reginei, la 1 decembrie 1920, de Consiliul Orăşenesc al Branului, în semn de recunoaştere a meritelor sale deosebite în făurirea României Mari. Regina Maria s-a implicat în restaurarea şi reamenajarea acestuia, între anii 1921-1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman. Mobilierul din dormitor realizat la dorinţa suveranei, jilţul neobrâncovenesc cu motivul vulturului bicefal, divanul acoperit cu perne decorative, dar mai ales cuvertura de masă, brodată cu decor floral Art Nouveau din mătase policromă, toate aceste piese au recreat „odaia românească”, concepută în anii 1920. Între piesele de artă decorativă alese de regina Maria să însufleţească încăperile castelului de la Bran, se aflau creaţiile proprii în domeniul designului de mobilier, fiind preferate motivele româneşti din domeniul artei textile şi ceramicii. Stilul reginei nu poate fi încadrat într-un tipar artistic obişnuit, pentru că imaginaţia ei dublată de numeroase influenţe stilistice, regăsite la începutul secolului al XX-lea în revistele de specialitate, au creat o împletire interesantă de elemente răsăritene bizantine, motive arhitecturale şi etnografice locale, precum şi de anumite modele de artă otomană şi chiar motive vechi, celtice.

Castelul Bran, judeţul Braşov, 11 aprilie 2020.

Foto: (c) SIMION MECHNO/AGERPRES FOTO


La Balcic, oraş din Cadrilater, teritoriu dobândit de România în urma celui de-al doilea război balcanic, în 1913, şi care a revenit Bulgariei, în 1940, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost construit între anii 1925-1927, după planurile arhitectului român de origine turcă, Emil Guneş, un palat, denumit „Cuibul liniştit” („Tehna Juvah”). Alte două clădiri erau destinate oaspeţilor şi suitei.

Regina Maria a României, la Balcic (Bulgaria), 15 iunie 1900.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Regina Maria a României, la Balcic (Bulgaria), 15 iunie 1900.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES



Regina a descoperit frumuseţea locului datorită pictorului Alexandru Satmari, în 1924, când a vizitat locul pentru a doua oară, împreună cu fiul ei, principele Nicolae. Domeniul a fost extins prin achiziţionarea mai multor terenuri de la localnici, ajungând, în 1938, la o suprafaţă de peste 24 de hectare. Reşedinţa de vară preferată a reginei a fost ridicată de către arhitecţi italieni, fiind o combinaţie de stiluri cu influenţe orientale, de o mare simplitate şi bun gust. Imensul parc, format din 12 grădini ce înconjoară clădirile, realizate după planurile unui celebru peisagist elveţian al vremii, Jules Jannin, cuprindea peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare.

Capela Stella Maris din Balcic, Bulgaria, 20 mai 2013.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


O ultimă construcţie ridicată pe acest domeniu a fost capela „Stella Maris”. Cerută de regină ca loc de rugăciune, bisericuţa realizată în stil bizantin, din piatră de Balcic, este închinată Maicii Domnului. Cu mult timp înainte de a fi terminată, regina Maria şi-a mărturisit dorinţa ca, după moartea sa, inima să îi fie depusă în această capelă iar corpul să îi fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeş. AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva-Foto: Elena Bălan; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Vernisajul expoziţiei „Regina Maria – un veac de inspiraţie”, organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Bucureşti, 13 iunie 2018.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign