DOCUMENTAR: 145 de ani de la naşterea reginei Maria a României

29 octombrie 2020 destin valah Istorie

Regina Maria, pe numele său Maria Victoria Alexandra, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell, comitatul Kent, într-o „casă mare de piatră cenuşie, într-un imens şi frumos parc englezesc – o pădure, cu largi pajişti de iarbă, vaste zări unduite, nu măreţe sau mohorâte, ci blânde, liniştite, nobile -, un cămin englezesc.” („Povestea vieţii mele”, vol. I, Editura Rao, 2013)

A fost cea de-a doua fiică a lui Alfred, duce de Edinburgh şi Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, ofiţer în marina britanică, şi a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit „Dicţionarului personalităţilor feminine din România” (Ed. Meronia, 2009). Fratele cel mare se numea Alfred (născut în 1874), ca şi tatăl său, iar celelalte surori erau: Victoria Melita (născută la Malta în 1876), Alexandra Victoria (născută la Coburg în 1878) şi Beatrice (născută la Eastwell, în 1883). A primit o educaţie aleasă, având înclinaţii către desen şi pictură, şi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa atât în Anglia cât şi la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a fost delegat tatăl său, pentru o perioadă de timp.

Principesa Maria şi principele moştenitor Ferdinand s-au întâlnit cu prilejul unei reuniuni puse la cale în martie 1892, la Munchen, de către mama principesei şi împăratul Wilhelm al II-lea, la care a fost invitat şi regele Carol I. Cei doi principi s-au logodit în luna mai. Câteva luni mai târziu, la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, principele Ferdinand se căsătorea cu Maria, în cadrul unei ceremonii organizate la Sigmaringen. Regele Carol I a salutat ”unirea ce s-a săvârşit şi s-a sfinţit, ca o asigurare pentru viitorul României”, notează volumul ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) – Ferdinand I” (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).

(de la stg. la dr.) Principele Ferdinand, principele Hohenzollern, principesa Maria, regele Carol I, Kromprintz (moştenitorul Germaniei) şi regina Elisabeta.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Principele Ferdinand şi soţia sa, Maria, au sosit la Bucureşti, în ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1893. Trenul princiar a fost întâmpinat cu salve de tun în Gara de Nord, unde s-au aflat şi regele Carol I, membrii guvernului şi alţi demnitari. A doua zi, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Ferdinand şi Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia la 10 octombrie 1914. Perechea moştenitoare a tronului României a avut şase copii: Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1909-1991) şi Mircea (1913-1916).

Fotografie reprezentând pe regina Maria a României şi principesa Ileana (copil), având semnătura în original a reginei.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Observând interesul tinerei principese faţă de îndeletnicirile militare ale soţului său, care fusese avansat colonel şi i se dăduse comanda Regimentului de cavalerie 4 Roşiori, la decizia regelui Carol I şi a lui Ferdinand, Maria a fost numită comandant onorific al acestuia, în 1897. Maria a purtat cu mândrie uniforma militară şi s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria”) le-a desfăşurat, notează https://www.familiaregala.ro/. „Din partea austerului rege, numirea mea fusese o nemaipomenită concesie, dar, precum am mai spus, erau ceasuri în care dragostea lui pentru mine precumpănea. Numirea mea fu primită cu nespus entuziasm de către ofiţeri şi soldaţi; se dădură nesfârşite serbări şi ziua când primii întâia oară regimentul a fost pentru mine o zi de mândrie, iar de atunci înainte se făuri o legătură puternică şi trainică între mine şi scumpul meu 4 Roşiori.” („Povestea vieţii mele”, vol. I, Editura Rao, 2013)

În timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), a fost un exemplu pentru toate femeile din societatea românească, principesa Maria remarcându-se prin energie şi curaj dar şi prin capacitatea organizatorică şi calitatea de a alina suferinţele oamenilor. Epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria, în rândurile unităţilor militare româneşti, ameninţa să se extindă şi la nord de Dunăre. Principesa Maria a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduşi bolnavii de holeră. A înfiinţat, cu acest prilej, „organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front” (iulie 1913), se arată în volumul „Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial” (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017).

Regina Maria a României îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii, la Cosmeşti, pe malul Siretului, 1917.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Maria a devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial, în care întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică erau profund divizate în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict. Încă de la început, regina Maria s-a implicat în viaţa politică. Discuta cu soţul său, avea iniţiative, primea miniştri şi diplomaţi, participa la festivităţi, îşi susţinea cu tenacitate punctele de vedere. În acest context, regina s-a opus de la început participării la război a României alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea eliberării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi făurirea statului naţional unitar român. Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, notează www.familiaregala.ro.

Încă din perioada neutralităţii, regina începuse să pregătească o bază de susţinere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar şi logistic. Pe fondul relaţiilor cu Rusia, diplomatice şi de familie (mama sa, Maria Alexandrovna Romanova era unica fiică în viaţă a ţarului Alexandru al II-lea), regina cerea şi primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare. De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia. Au fost continuate astfel practicile iniţiate de regina Elisabeta în timpul Războiului de independenţă (1877-1878). Organizarea activităţii Crucii Roşii Române, procurarea de medicamente, participarea directă la ajutorarea răniţilor devenise partea esenţială a existenţei sale.

M.S. Regina Maria a României, îmbrăcată în uniforma de sora medicală a Crucii Roşii.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


În noiembrie 1916, în urma bombardamentelor lansate asupra Capitalei de către aviaţia germană, care au făcut numeroase victime, regina a organizat, în camerele palatului regal, un spital provizoriu necesar îngrijirii răniţilor. De altfel, întregul palat regal fusese transformat. În urma ocupării Bucureştiului, spitalul a fost evacuat în Moldova. În timpul refugiului la Iaşi, regina Maria, cu un curaj nedezminţit, vizita spitalele militare sau pe cele înfiinţate de ea, mergând la căpătâiul soldaţilor răniţi şi al celor bolnavi de tifos. Simplul fapt că încerca să le spună câteva cuvinte de încurajare arăta implicarea sa şi dorinţa de a le uşura suferinţa. A continuat această activitate, conştientizând rolul ei în acele împrejurări grele pentru ţară, şi în vara lui 1917, în timpul luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, o serie de bătălii eroice în urma cărora trupele româno-ruse au reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război.

Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, avea să fie numită în popor „mama răniţilor” şi „regina soldat”. Mai târziu, conform http://peles.ro/personalitati/regina-maria/, regina Maria scria în „Memoriile” sale: „multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit”. Pentru recunoaşterea meritelor femeilor implicate în efortul de război, fie ele medici, infirmiere, surori de caritate sau asistente medicale, s-a instituit ordinul ”Crucea Regina Maria”, care avea trei clase şi care a fost conferit între anii 1917-1918.

Basarabia, la 27 martie/9 aprilie 1918, şi Bucovina, la 15/28 noiembrie, s-au unit cu România. În ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia proclama Unirea cu patria-mamă a provinciilor româneşti de peste Carpaţi. În aceeaşi zi se întorceau de la Iaşi regele Ferdinand şi regina Maria, Bucureştiul redevenind capitala ţării. Trenul a oprit în gara Mogoşoaia (mai târziu Băneasa), unde regele şi regina au fost întâmpinaţi de generalul Constantin Coandă şi ceilalţi membri ai guvernului, de generalul Berthelot şi generalul Constantin Presan, precum şi de mai mulţi ofiţeri români, francezi şi englezi. Urcaţi pe cai, regele, regina, principele Nicolae şi generalul Berthelot au mers în fruntea oştirii române şi a detaşamentelor aliate (engleze şi franceze), au trecut pe sub Arcul de Triumf, improvizat la intrarea în Bucureşti. Regina Maria, care îşi agăţase de şa un buchet de crizanteme galbene, îi saluta pe cei care aclamau cortegiul regal, potrivit volumului ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) – Ferdinand I” (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).

Intrarea în Bucureşti a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, 1 decembrie 1918.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Principala preocupare a diplomaţiei româneşti, în cursul anului 1919, a fost ratificarea, prin tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu, întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese trecută în categoria ”statelor cu interese limitate” şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. Regina Maria, având acordul lui Ferdinand, a decis să plece la Paris pentru a susţine cauza României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occidentală. La 7 martie 1919, a fost primită de Georges Clemenceau, preşedintele Conferinţei de Pace; a doua zi a fost primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. La Paris, regina a avut discuţii cu Albert Thomas, Herbert Hoover, Aristide Briand, Eleutherios Venizelos, Raymond Poincare, Lloyd George, Robert Cecil şi alţi lideri politici. A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George la Palatul Buckingham, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe preşedintele american Woodrow Wilson, în 10 aprilie 1919. Regina nota: „I-am vorbit despre speranţele ţărilor mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, ţările mici vor beneficia de Liga Naţiunilor”, consemnează volumul „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I” (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Mulţime salutând Familia regală, cu ocazia vizitei regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Oradea, 21-23 mai 1919.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


În anul care a urmat Marii Uniri, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins o vizită amplă în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: „În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român”. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.

Vizita regelui Ferdinand şi a reginei Maria cu ocazia inaugurării podului de la Câmpeni, 28 mai 1919.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Un alt moment important în viaţa reginei a fost cel de la 15 octombrie 1922, când, la Catedrala de la Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării sale şi a regelui Ferdinand, ca suverani ai României Mari. Coroana regelui Ferdinand, realizată la cererea lui Carol I şi care a purtat-o la încoronarea sa, ca prim rege al României, în 1881, a fost realizată, după un desen de Theodor Aman, din oţel provenit dintr-un tun turcesc capturat la Plevna, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. În ceea ce priveşte coroana reginei Maria, aceasta a fost făcută din aur masiv, în Franţa, fiind încrustată cu pietre preţioase, iar pe lateral, cu două pandantive. Coroana a fost executată special pentru încoronarea din 1922, iar modelul a fost inspirat din iconografia bisericească şi din coroana soţiei domnitorului Neagoe Basarab, pe baza picturii de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş.

Ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, Alba-Iulia, 15 octombrie 1922.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


În octombrie-noiembrie 1926, regina Maria a efectuat o serie de vizite oficiale în Europa de Vest dar şi un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii. La New York a fost întâmpinată de primarul oraşului; la Washington a avut o discuţie cu preşedintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea sa. Turneul a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a regelui Ferdinand care se înrăutăţea.

Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş. În aceste împrejurări, Mihai I a devenit rege al României la 20 iulie 1927, la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, între 1927-1930, de o Regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan, şi principele Nicolae, fratele lui Carol.

Regina Maria şi principesa Elena împreună cu fiul său, Mihai, pe Calea Victoriei, Bucureşti, 23 septembrie 1924.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


În 1930, Carol al II-lea a revenit, inopinat, în ţară. Guvernul a preluat puterile şi prerogativele constituţionale şi, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenţă. La 9 iunie, Parlamentul l-a proclamat pe Carol rege, sub numele de Carol al II-lea. Din acel moment acesta a urmărit sistematic îndepărtarea reginei Maria de la implicarea în problemele politice ale ţării, interzicându-i să mai desfăşoare vreo acţiune publică sau să aibă discuţii cu liderii politici. Totodată, i-a stabilit reginei domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde regina îşi construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar şi o bisericuţă, „Stella Maris”.

Starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat în 1938. Medicii i-au recomandat să se interneze într-o clinică din Dresda. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în ţară. A călătorit cu trenul şi a ajuns la Sinaia la 17 iulie. A încetat din viaţă a doua zi, la Castelul Pelişor, la vârsta de 62 de ani, după o suferinţă cumplită la care s-au adăugat izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică, potrivit www.familiaregala.ro.

„Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care au am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, fii cinstită, iubită şi pricepută. Şi acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”, spunea regina Maria în scrisoarea pe care a adresat-o ţării şi poporului român, notează „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea” (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Funeraliile reginei Maria (1875-1938), care au avut loc la Curtea de Argeş ; participanţi la funeralii: Carol al II-lea, Principele Nicolae, Mihai I, patriarhul Miron Cristea, Armand Călinescu, E. Baleff, E. Urdăreanu, Gh. Ionescu-Siseşti

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Trupul neînsufleţit al reginei Maria a fost depus o zi la Peleş, apoi trei zile la Palatul Cotroceni. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, şi apoi din Capitală spre Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate. A fost înmormântată la 24 iulie, la Curtea de Argeş, alături de soţul său Ferdinand I. Înmormântarea reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Totodată, marile personalităţi internaţionale, dar şi presa internaţională au adus cel mai înalt omagiu reginei Maria a României.

Funeraliile reginei Maria (1875-1938), care au avut loc la Curtea de Argeş; participanţi la funeralii: comandor Preda Fundăţeanu, adjutant regal; Elisabeta ex-regina Greciei; Carol al II-lea; principele Nicolae; arhiducesa Ileana de Austria; arhiducele Anton; Mihai, voievod de Alba-Iulia; Ernest Urdăreanu; I. Stircea

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMÂNIEI/AGERPRES


Potrivit testamentului său, inima sa a fost aşezată într-o casetă, învelită în drapelele de stat ale României şi Marii Britanii, fiind apoi depusă în biserica de la Cotroceni, iar de aici transportată la Balcic, în capela ”Stella Maris”. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, şi depusă, mai întâi, în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, apoi, în 1969, în castel. Din martie 1971, caseta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Inima reginei Maria a fost depusă în Camera de Aur a Castelului Pelişor din Sinaia, la 77 de ani de la moartea reginei în această sală. Cutia de lemn cu foiţă de aur în care se află inima reginei Maria a fost purtată de doi soldaţi şi înmânată principesei Margareta, care ulterior a amplasat-o pe un soclu special amenajat în acea cameră, Sinaia, 3 noiembrie 2015.

Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO


După 44 de ani, în 2015, la iniţiativa regelui Mihai (1921-2017), Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie în Salonul de Aur din Castelul Pelişor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938.

AGERPRES

* Explicaţie foto din deschidere: M.S. Regina Maria a României, la ceremonia de încoronare de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign