de Constantin Gheorghe
Nu dau lecții nimănui. Încerc să pun puțină ordine în fapte. Rezumând, ceea ce numim ”democrație” este un amestec între așa numita ”democrație reprezentativă” și ”democrația directă”. Poporul suveran își exercită suveranitate indirect, prin aleși, cărora le-o deleagă, cât și direct, prin Referendum. Elveția este un exemplu de țară în care democrația directă primează. Dar este prezentă și democrația reprezentativă, și nu marginal.
Strada nu e din filmul ăsta. Că nu are cum. Nici măcar prin așa numita ”societate civilă”, care, în democrație, este un non-sens. Este mai degrabă o negare a democrației. Și ce face Iohannis, chemând la consultări ”strada”, este negarea principiilor democratice, de vreme ce pune pe picior de egalitate instituții și mecanisme constituționale și legale, legitime, cu forme anarhice de manifestare a unor grupuri de interese. Nu, nimeni din țara asta nu a legitimat, în vreun fel, ”societatea civilă”, nu i-a delegat suveranitatea și nu a autorizat-o să vorbească în numele lui. Cum nici Biserica nu este legitimată să se amestece în politică, și să exercite suveranitatea credincioșilor, în numele lor.
Sigur, ”societatea civilă” poate fi una dintre formele pe care le îmbracă așa zisele ”contra-puteri”, cele care echilibrează balanța puterii. Dar sunt o mulțime de astfel de forme: presă, sindicate, organizații profesionale, culte religioase, uniuni de creație, etc. Nu putem spune că vreo câteva ONG uri care se constituie într-un soi de forme cvasi-politice, au monopolul reprezentării ”societății civile”, fiind singurele reprezentante ale contra-puterilor. Și nici nu putem accepta așa ceva. Vor să facă politică? Să-și asume trasparent asta, să-și facă partide, și să vină să ceară votul cetățenilor. Ipocrizia o fi benefică pentru nivelul de trai al oengiștilor, dar sigur face rău la democrație.
Strada nu e actor politic. Punct. A, vocea oamenilor care ies în stradă trebuie ascultată. Dar pentru acțiune, pentru schimbare, există partide politice, Parlament, aleși locali, administrație a statului, alegerile și referendumul. Dar nu strada. Că atunci trecem în ”Acțiunea Directă”, și se lasă cu poc-poc. Am mai avut așa ceva. Și n-am rezolvat nimic. Nici acum n-are cum altfel.
Astea au, și n-au, legătură cu ”Noua Revoluție Română”. Au, pentru că ceea ce vedem în stradă este, într-un fel, un mai 68 al hipsterilor de Dâmbovița, care pune în discuție democrația, directă sau reprezentativă, făcută vinovată de toate relele din țară, dar niciodată capitalismul, sursa principală a acestor tele. Deși tinerii morți vineri în capcana clubului ”Colectiv” sunt victima colectivă a lăcomiei unor ”capitaliști” fără scrupule. O fi ajutat-sau nu-și corupția, rămâne de văzut. Dar de ucis ucide în primul rând capitalismul sălbatic, și abia apoi corupția politicului. Care corupție este mai mult decât luarea de mită. Este, de fapt, aservirea politicului, și înlocuirea interesului general cu interesul unei clase restrânse de profitori.
Acum, strada îi absolvă de vină pe adevărații criminali, arătând cu degetul la ”politic”. Căruia îi vor pielea. Ca să facă ce, după ce o obțin? Să se spele pe mâini, să spună că mai departe nu e treaba lor?
Citez din ceea ce scriam în dimineața acestei zile pe FB: ” Acum se revarsă în stradă gunoiul unei generații pierdute. Distrusă de un capitalism feroce, fără identitate, fără idealuri, care e furioasă pentru un singur motiv: nu mai poate consuma ce și cât ar vrea. Și pentru asta vrea să distrugă statul, vrea să-i vadă morți pe toți săracii, din cauza cărora n-au ei bani, vrea să facă praf democrația. Cu aceste gunoaie nu am cum fi solidar. Indiferent cât voi fi înjurat pentru asta, morții și răniții din club nici nu munceau din greu pentru a-și întreține familia și copiii, nici apărându-și patria, pe câmpul de luptă, nici ajutându-și semenii. Nu, erau la distracție.
Asta nu justifică moartea lor. Dar este o realitate. Erau la distracție. Nu sunt eroi. Pentru că nu sunt! Sunt oameni, avem compasiune pentru ei, pentru familiile lor, pentru prietenii lor. Dar nu putem fi solidari cu niște oameni care vor să facă tabula rasa pentru că statul nu dă bani, cum vrea băsescu, pentru modernizarea cârciumilor.
Și dacă vorbim de solidaritate și de indignare, unde erau când boc și băsescu închideau școli și spitale, când mureau arși atâția copii la maternitatea Giulești? Când mureau arși zeci de mineri? Când mureau acoperiți cu pământ sute de români, angajați la negru pe șantiere? Ăia nu erau ”de-ai lor”, nu? Dă-i în pizda mă-sii, să moară! Niște suboameni! Noi, noi suntem elita!”
Oricât de dur ar suna, nu mă dezic de ceea ce am scris. Schimbarea României este operă colectivă. Cum și eșecurile ei sunt operă colectivă. Cultura confruntării ne-a făcut un rău imens. Asta trebuie schimbat, în primul rând. Confruntarea naște noi probleme. Nu învățăm nimic din ceea ce ni se întâmplă. Și vom tot repeta răul ce l-am făcut în ultimii 26 de ani.
