FeaturedIstorie

De ce ”proiectul de țară” este o idee foarte proastă

Aflu că România va avea un ”proiect de țară”. Nu-mi este foarte clar ce înseamnă asta, cel mai probabil va fi un fișier pdf pe situl președinției în care se vor scrie niște multe vorbe.

Și va fi o vorbărie dintr-aia plicticoasă de o să-ți vină să îți bagi un deget în ochi după două pagini. Ceva grețos și lipicios, ca dâra aia de o lasă melcii în urmă. Va fi o peltea cleioasă plină de generalități în care ideea principală va fi plagiată după Hagi: ”facem să fie bine!”

Proiect de țară a avut Mihai Viteazul când a scris cu mâna lui pe tratatul de pace cu Habsburgii: ”Moldova, Ardealul și Țara Românească, pohta ce-am pohtit”. Sergiu Nicolaescu nu a scos din burtă vorbele astea, ele sunt scrise pe document. Proiect de țară, simplu, pac-pac, l-au ciuruit. Dar cu sânge în instalație.

Asta zic, că nimeni nu va avea îndeajuns testosteron să scrie ceva serios în ”proiectul de țară”. Că îți dau unii și alții peste unghii până ți le învinețesc dacă scrii chestii tari. Mai bine le gândești și le faci fără să te lauzi, după care te dai surprins. Chestia este cu făcutul, la noi asta este partea dificilă, să facem ceva, aici nu prea ne iese nimic în ultima perioadă. Vocabular dezvoltat avem, fapte mai puține, fapte bune vreau să spun, nu furăciuni și fraude.

Deci vom avea niște învârtiți la Cotroceni care se vor screme câteva luni să producă un fișier pdf plicticos și plin de generalități. Că România vrea în UE, că România vrea în NATO, că România vrea să fie pace în lume și că în general vrem să fie bine, ca să nu fie rău.

Dar eu am o idee. În loc să fete mințile luminate ale țării o mărgică de-asta inutilă și să ne propună un ”proiect de țară”, pe care nu o să-l citească nimeni niciodată de bună voie, ce ar fi dacă am începe să respectăm Constituția? Nu neapărat noi, fraierii, dar șmecherii din politică să se apuce să citească cap-coadă Constituția și apoi să o aplice. Fără ”proiect de țară” și alte figuri la bârnă.

Să începem cu art. 16(2): ”Nimeni nu este mai presus de lege”. Sau putem pune în aplicare art. 32(2): ”Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.”

Sincer să fiu mi-ar place dacă politicienii noștri s-ar mișca mai cu talent și pentru art. 47(1): ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.” Aș vrea să văd că devine realitate art. 69 (1): ”În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.” N-ar fi rău să fie pus în aplicare art. 135 (2) ”Statul trebuie să asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.”

Pentru mine treaba e simplă: ”proiectul de țară” este o vrăjeală, mai bine băieții ăștia s-ar apuca să respecte legile.

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button