Cum se ingroapa etica in Romania

17 martie 2018 destin valah Istorie

 

Trista soarta are etica in discursul public de la noi… Partizanii dreptei si centristii nostri par sa vorbeasca despre etica, dar – de fapt – ei tin morala, adica practica o retorica moralista. Stau cu mainile in sold, se infoaie, ridica degetul mustrator, cu glasul tremurand mai degraba de un fior estetic. Acestia uita ca etica inseamna filosofie morala si, fiind o forma de investigatie rationala, etica trebuie sa plece de la intrebari, nu de la certitudini autosuficiente. Pe de alta parte, stanga (ma refer la stanga aia, care inca se mai preocupa de problema inegalitatilor economice) ia foc la auzul cuvantului etica, fiindca acestia considera ca adevaratele probleme ale unei societati sunt politice, nu etice. Acestia continua o traditie marxista (in paranteza fie spus, eu nu ma numar printre cei care-l injura pe Marx fara sa-l fi citit. Cum l-am citit mult prea prea putin, nu ma grabesc sa-l injur sau sa-i fac statuie). Asadar stanga duce mai departe ideea ca morala este o forma de ideologie, care ascunde interesele clasei dominante. Concluzia este ca despre etica trebuie, in cel mai bun caz, sa se taca. Si acesta este tot un exces. Este chiar o lectura gresita a lui Marx, daca e sa ne luam dupa autori marxisti asumati, precum Eugene Kamenka, Norman Geras, Lawrence Wilde, Paul Blackledge, care sustin ca nu trebuie ignorata componenta etica a gandirii lui Marx.
In fine, una peste alta, ideea este asta: in alte tari, dreapta discuta rational, nu face spume moraliste la gura; iar stanga nu arunca etica peste bord. La noi, etica e tratat ca o cocota obosita. Siluita dupa bunul plac de unii, evitata cu grimase de altii. Asta chiar mi se pare un motiv bun de ingrijorare ca nu suntem suficient de occidentali.

de Daniel Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign