de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu
Dincolo de problemele cotidiene, care depind în bună măsură de abilităţile noastre personale, sau de competenţele celor care ne conduc, mai este un curent al realului la care nu prea avem acces. Este vorba de timpul lung. A controla reproducerea timpului lung presupune puteri dincolo de aspiraţiile noastre: Tonybee vorbea despre societăţile-timpurile crisalidă care se nasc în interiorul unor noi biserici. Noi avem creştinismul la îndemână, nu se pune problema reinventării credinţei, ci, eventual, recuperarea reflexului practicii acesteia.
Trei lucruri de persistentă poticneală mi-au atras atenţia cu privire la termenul lung a modernităţii – definită ca eliberare a omului prin producţia şi consumul de masă (de bunuri şi parteneri), raţionalizare-birocratizare (inclusiv prin tehnologie). Aceste trei lucruri suntmaternitatea, munca şi sociabilitatea (cum se ţin împreună indivizii). Succesul unei specii nu depinde doar de inteligenţa particularilor cât mai ales de capacitatea inşilor de … a se constitui în specie şi a o duce mai departe. Neodarwinismul recunoaşte succesul selecţiei naturale folosind termenul de potenţial inclusiv: specia supravieţuieşte nu numai prin abilitatea de supravieţuire individuală (fitness), cât prin capacitatea de a facilita viitorul altor indivizi, de unde şi denumirea de potenţial inclusiv (Hamilton).
Maternitatea este în vădită opoziţie cu modernitatea. În modernitate, maternitatea este un obstacol în calea carierii femeii. Aşa se citesc acum statisticile privind forţa de muncă ocupată de sex feminin. -Sensul feminităţii rămâne undeva suspendat, în drepturile generale ale insului de a face ce doreşte. Diferenţa dintre femeie şi bărbat este însă una fundamentală: feminitatea are ca finalitate directă şi imediată viitorul prin copil. Munca în societăţile industriale şi postindustriale trece peste mamă şi copil, deci peste familie, cu imperturbabilitatea de şenilă a benzii rulante. Familia nu are valoare decât ca şi consumator. Ceea ce contează este eficienţa monetară a insului: orice întârziere a benzii rulante se măsoară în minute/milioane de dolari pierdere. Corporaţia modernă nu are instrument pentru a integra miracolul mamei cu copil: întotdeauna o mamă va avea de înfruntat imperativul înfăţişării la locul de muncă – aşa numitul face time, al cunoscutului slogan „să te vadă şeful că lucrezi”. Locul de muncă este un spectacol (şi nu este aşa? Ce este marketingul?, vezi criza instrumentelor derivate etc.), ca şi societatea de altfel, după arată Goffman (The Presentation of Self in Everyday Life (1959)). Există şi excepţii, liderul încă nevalidat al Yahoo, Marissa Mayer, trebuie să nască în Octombrie, fiind singurul director executiv cunoscut al unei supercompanii care … aşteaptă să nască. Rămâne de văzut dacă va reuşi să salveze Yahoo! cu copilul pe genunchi (The Economist, 25 aug. 2012a).
Dacă în SUA, coliziunea dintre maternitate şi muncă înseamnă că doar 28% dintre femei ajung în funcţii de management senior, 14% în consilii executive şi doar … 3% în funcţia de director executiv, în Europa reprezentarea acestora este şi mai slabă. Toate acestea deşi femeile sunt, în media ţărilor dezvoltate, cu 5% mai educate decât bărbaţii (studii superioare, The Economist, 26 nov. 2011). În timp ce femeile aleg maternitatea, societatea a rămas blocată într-o formă de organizare a muncii care le pune în opoziţie destinul cu capacitatea de muncă. The Economist, de pildă, este limpede: „cel mai mare obstacol în calea carierei [feminine] sunt copiii.” (The Economist_a). Aţi auzit de vreo politică UE de promovare a familiei şi a maternităţii? Avem însă politici UE de „cote pentru femei”, întocmai ca în promovarea femeii în munca socialistă (The Economist, 10 martie 2012).
Tinerii. Mai sunt şi alte paliere în care modernitatea se află pe traiectorie de blocaj cu aspiraţiile insului: demografia tânără. La nivelul ţărilor dezvoltate (OECD), şomajul în rândul tinerilor (15-24 ani) e de 2 ori mai mare decât restul populaţiei active (25-54 ani), fiind cea mai mare rată de după 1976 (The Economist, 10 sept. 2011a). În Franţa, unde şomajul în rândul acestei categorii a crescut într-un singur an cu aproape 4% (2011: 23,3% faţă de 2010 19,6%, The Economist, 10 sept. 2011b), ministrul afacerilor interne tocmai a proclamat împărţirea Franţei în 15 zone de securitate prioritară. Într-adevăr, opusul realizării insului prin muncă este violenţa. Aspiraţiile blocate cronic fracturează societatea. Aşa a ajuns Franţa ca, în timp de pace, să fie împărţită în zone de securitate, adică locuri întinse unde te poţi aştepta să iei bătaie pe stradă, indiferent de escorta poliţienească (BBC, 14 august 2012). În particular, situaţia din Franţa, care la începutul secolului XX încă mai era luminatorul Europei, trimite şi la dovada clară a eşecului modernizării prin tezele postmoderniste privind „multiculturalitatea”, raportul dintre etnicitate, ins, naţiune, stat, libertate, muncă şi societate. De ce să mai trimit studenţi acolo? Poate doar să înveţe despre cum nu se face modernitatea.
Nu în ultimul rând, impasul modernităţii este concluziv ilustrat de rata însingurării. Aproximativ 34% dintre occidentali vor locui singuri până în 2020, de la 30% în 2010, la nivel mondial fiind consideraţi grupul demografic cu cea mai mare creştere („the fastest-growing household group in most parts of the world”). Ca urmare a „europenizării” de succes, rata însingurării (gospodării cu o singură persoană) va face un salt rapid în Europa de Est: de la puţin peste 20% în 2000, la aproape 30% în 2020 (The Economist, 25 aug 2012b). Modernitatea se extinde cu repeziciune violentă şi în lumea arabă, în Emirate de pildă, 60% dintre femeile de peste 30 ani fiind singure, silind statul la acţiune (?) (ibidem). Este adevărat, a sta singur nu e acelaşi lucru cu a te simţi singur. Dar să nu facem sofisme aici. Omul nu e un lunatic: e făcut să trăiască împreună – ceea ce se numeşte sociabilitate. Tocmai de aceea, toată lumea este de acord că singura soluţie este reconsiderarea iubirii romantice stabile – cea mai eficientă formulă biosocială a umanităţii (sănătate psihologică şi fiziologică, ibidem). Dar pentru aceasta trebuie credinţă (pentru că e nevoie de familie încăsătorie pentru a consacra stabilitatea). Or, modernitatea, să nu uităm, a apărut tocmai în opoziţie cu credinţa.
Pentru W.D. Hamilton, vezi I. Ungureanu, „Paradigme ale cunoaşterii societăţii”, Humanitas, Bucureşti, 1990, p.25
The Economist, 26 nov. 2011, „Special report: Women and work. A world of bluestockings. Women are now more highly educated than men, but they don’t get the jobs to match.”, http://www.economist.com/node/21539926
The Economist, 10 sept. 2011a, „Special report: The future of jobs. The great mismatch. In the new world of work, unemployment is high yet skilled and talented people are in short supply”, http://www.economist.com/node/21528433
The Economist, 10 sept. 2011b, „Special report: The future of jobs. The great mismatch. In the new world of work, unemployment is high yet skilled and talented people are in short supply.”, http://www.economist.com/node/21528433
The Economist, 10 martie 2012. „Women in business. Waving a big stick. Quotas for women on boards in the European Union are moving a little closer”, http://www.economist.com/node/21549953
The Economist, 25 aug. 2012a, „Schumpeter. The mommy track. The real reason why more women don’t rise to the top of companies”, http://www.economist.com/node/21560856
The Economist, 25 aug.2012b, „Singletons. The attraction of solitude. Living alone is on the rise all over the world. Is this bad news? http://www.economist.com/node/21560844
BBC, 14 august 2012, „French riots: Amiens crowd jostles Manuel Valls”, http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-19261885
