„Mărțișorul era împletit de către soțiile tinere, fără copii, și dăruite atât bărbaților, cât și femeilor, tinerilor, bătrânilor și copiilor. Cu timpul au apărut variații de culori, mai ales alb și roșu, și adaosuri de obiecte prețioase atârnate de șnur, oferite invers, de către flăcăi și bărbați mai ales fetelor și femeilor, care le poartă atârnate la gât sau pe veșminte, la piept.
Mărțișorul a fost și a rămas un dar făcut din dragoste, care amintește, din perspectivă mitologică, de nora Babei Dochia, de soția lui Dragobete, zeitatea iubirii la români.” (Al Surdu, A sufletului românesc cinstire, 2011, p.164)
Mărțișorul este dovada punții continue, în forma unui DNA nesfărșit, dintre oameni, dintre bărbat și femeie. Implică raporturile omului cu Cosmosul (Dragobete și Baba Dochia), faptul că viața este o reacție cosmică constantă numitădragoste. Iar cei mai puternici „reactivi” sunt cele două realități antropologice diferite care se atrag: bărbatul și femeia. Mărțișorul ca realitate împletită (dragoste) arată că viața socială, omul, este abia în împletire. Este ceea ce am numit reacție nucleară sau comunicare sufletească.
Problema și clarificări conceptuale
Care este esența relației sociale? Care este, la rândul ei, menirea acesteia? Ce nu este aceasta? Care este formarelației elementare?
Una dintre cele mai arzătoare probleme este aceea a relației dintre un bărbat și o femeie. Însoțirea lor. Relația socială de însoțire se numește dragoste, iar forma ei recunoscută social este familia.
Relația lor este cu atât mai puțin raport de putere (dominație și control).
Este o reacție nucleară la modul propriu:
- Este nucleară în sensul că stă la baza lumii, este începutul lumii în fiecare relație dintre un bărbat și o femeie
- Este nucleară pentru că e rudă apropiată cu fisiunea și fuziunea atomică: până la în cea mai mică fibră participăm în contactul cu celălalt
Relația nucleară este delicată pentru că este tainică și cuprinzătoare. Este cuprinzătoare pe toate etajele ființării, care devine reciprocă, deci sinceră, și hotărâtă/hotărâtoare. Relația nucleară nu are cum să fie șovăitoare. Caracterulcuprinzător, atotcuprinzător, mai exact, face posibilă apariția bucuriei-fericirii, care la rândul ei, hrănește și face posibilă reacția nucleară.
Forma elementară a relației sociale are mai multe etaje: în economia vizibilă se numește gospodărie, care, la rândul ei, are în centru familia. În planul invizibil manifestările se numesc fericire. Mai exact veșnica ei regăsire. Relația/familia devin formă fără fond în absența fericirii.
Legarea atomică din reacția nucleară este posibilă printr-o continuă căutare, în sensul grijii. Grija, la rândul ei, are mereu teama pentru celălalt, care, în formele mai blânde se manifestă ca și preocupare. Preocuparea este sentimentul însoțirii permanente și care face posibilă dragostea și, la rândul ei, derivă din dragoste.
Trei componente majore (Aristotel, Retorica):
Eros – dragostea întru împreunare
Filia – dragostea întru prietenie, mutualitate
Agape – dragostea întru transcendent, întru divinitate
Toate aceste trei componente definesc în același timp dragostea. Putem spune că reacțiile nucleare vizează simultantoate aceste paliere. Nu poți iubi trupește aceeași persoană (nu poți să-i fii loial) dacă nu o respecți ca partener de viață egal și, mai mult, dacă nu ai asigurat cadrul normei divine (agape). De aceea spunem că dragostea este mai mult decât dorință, este dor. Femeia iubită este reper astral, un dat ceresc, care este parte din tine.
Datorită regiunii ontologice numită agape, de unde derivă credința (cea mai puternică energie după dragoste), avem loialitate. Etajul agape controlează celelalte două. În absența componentei trăite (regiune ontologică) agape, omul decade la condiția subanimalică de „animal sexual” (basic instinct) sau bovaric, pradă propriilor porniri (dorințe).
Postată acum 25th February 2014 de Radu Baltasiu
