”Mi-e un dor imens de simplicitate și inconștiență. Dacă aș putea să regăsesc de undeva din fundul veacurilor câteva senzații simple și tari- foame, sete, frig-, dacă aș putea să trec peste două mii de ani de talmudism și melancolie, să am încă o dată, presupunând că cineva din neamul meu a avut-o vreodată, bucuria limpede de a viețui….
Dar fericirea mea, când e, este tumultoasă, obscură, făcută din nesfârșite ocoluri, amenințată la fiecare pas de o cădere.
Eram fericit acum trei zile. Sunt deprimat azi. Ce s-a întâmplat? Nu s-a întâmplat nimic. A căzut undeva o proptea interioară. S-a deschis undeva o amintire prost închisă.”
Mihail Sebastian
