Catedrala Sfânta Sofia sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (în greacă,
Hagia Sophia) este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala
Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior
în moschee, apoi în muzeu, din 1935, Muzeul „Ayasofya”. Este considerată
drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de
referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei
de până la căderea Constantinopolului în 1453.
Aflată astăzi în cartierul Sultanahmaet din metropola Istanbul,
Catedrala Sfânta Sofia este integrată în obiectivul „zonele istorice ale
oraşului Istanbul” inclus în Patrimoniul Universal UNESCO (1985), care
mai cuprinde, potrivit https://whc.unesco.org/, hipodromul antic al lui Constantin şi Moscheea lui Soliman Magnificul, din secolul al XVI-lea.
Pe locul în care astăzi se înalţă catedrala, a fost ridicată în secolul
IV d.Hr. de Constantin cel Mare, o biserică, renovată, apoi, de fiul său
Constantin al II-lea în 360 d.Hr. Mica biserică de lemn a fost distrusă
în totalitate de un incendiu în 404 d.Hr. În acelaşi loc, împăratul
Teodosie al II-lea a ridicat o altă biserică în anul 415 d.Hr. Şi
această biserică a ars, în timpul revoltelor lui Nika din anul 532 d.Hr.
Câteva din coloanele sale, părţi superioare ale acestora (capiteluri),
precum şi scări, pot fi văzute astăzi în curtea din jurul muzeului,
notează http://www.greatistanbul.com/.
Între 532-537 d.Hr., împăratul Iustinian I a construit o nouă biserică,
peste rămăşiţele celeilalte, ceea ce se poate vedea în fostul oraş
bizantin, Constantinopol, astăzi metropola Istanbul: Catedrala Sfânta
Sofia.
Împăratul şi-a cheltuit aproape întreaga sa avere iar 10.000 de oameni
au muncit la ridicarea ei sub supravegherea a doi arhitecţi: Anthemios
din Tralles (azi, oraşul Aydin din Turcia) şi Isidoros din Milet.
Biserica a devenit un simbol glorios al Imperiului Bizantin şi cea mai
mare biserică creştină din lume. Timp de aproape un secol, Biserica
Sfânta Sofia a fost scaunul Patriarhiei de Constantinopol. Consiliile
bisericii şi ceremoniile imperiale se desfăşurau în acest loc.
Gigantica cupolă centrală ridicată pe un plan dreptunghiular, a fost
construită folosind cărămizi speciale: o duzină cântăreau cât una
obişnuită. Cupola iniţială, care era prea grea, s-a prăbuşit în urma
cutremurelor puternice din zonă, fiind construită o alta mai mică. În
zilele acelea, cupolele mari trebuiau să fie susţinute de stâlpi şi
ziduri masive, astfel încât au fost construiţi patru stâlpi uriaşi
pentru a prelua presiunea exercitată asupra pereţilor laterali şi de a o
distribui către pământ. Cele 40 de mici ferestre care înconjoară cupola
dar şi celelalte ferestre ale bisericii lasă suficientă lumină în
interior.
Pereţii interiori ai bisericii erau decoraţi cu mozaicuri de aur,
podelele cu marmură albă şi capitelurile coloanelor cu monogramele
împăraţilor Iustinian şi Teodora. Au fost folosite ca materiale de
construcţie, bucăţi de marmură şi coloane ce proveneau din rămăşiţele
civilizaţiilor anterioare aduse din toate regiunile Imperiului, de la
Baalbek, Pergamon şi Templul lui Artemis. Galeriile superioare erau
folosite de oamenii importanţi sau pentru consiliile bisericii în
perioada bizantină, iar partea inferioară era folosită de oamenii
obişnuiţi. Când Sfânta Sofia a fost transformată în moschee, galeriile
erau rezervate femeilor în timpul rugăciunilor, iar podeaua era folosită
de bărbaţi.
În 1204, biserica a fost jefuită în timpul celei de-a IV-a Cruciade, mai
multe relicve preţioase fiind furate. Acest act a împărţit definitiv
bisericile ortodoxe greceşti şi romano-catolice. Unele dintre aceste
moaşte pot fi văzute astăzi în tezaurul Bazilicii Sf. Marcu din Veneţia,
Italia. Enrico Dandolo, Doge al Veneţiei, care a comandat forţele
latine în timpul invaziei oraşului, a fost înmormântat în interiorul
bisericii, pe galeria superioară.
La 29 mai 1453, otomanii au cucerit Constantinopolul şi sultanul Mehmet
II a ordonat transformarea bisericii într-o moschee. Mozaicurile cu
chipurile sfinţilor au fost ascunse sub un rând de tencuială, fiind
acoperite apoi de modele florale sau modele geometrice otomane precum şi
de caligrafia coranică. Pentru a putea fi folosită ca moschee, au fost
adăugate un „mihrab” (o nişa semicirculară din peretele qibla al unei
moschei, rezervată pentru imam la rugăciune) şi un „minbar” (amvon
dintr-o moschee, în care se urcă imamul pentru a oferi predici), o
fântână a fost amplasată pentru abluţiune, iar minarete au fost
construite în diferite perioade în colţurile exterioare ale clădirii.
Printre structurile adăugate de otomani se numără o şcoală pentru
învăţarea Coranului, o bucătărie, o bibliotecă, o madrasa (şcoală sau
instituţie de învăţământ superior, în care se predă teologia islamică,
dar şi alte materii), mausoleele sultanilor (ce aparţin lui Selim II,
Murat III, Mehmet III, Mustafa I şi Ibrahim). În secolul al XVI-lea,
arhitectul turc Sinan a construit contraforturi mari pentru a sprijini
zidurile care susţin cupola şi pentru a salva clădirea de la cutremure. O
lojă a sultanului a fost adăugată în secolul al XIX-lea, în timpul
restaurării moscheii, de către fraţii Fossati de origine elveţiană.
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Sfânta Sofia a rămas moschee pentru aproape 500 de ani, până în 1935,
când fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk a transformat-o
în muzeu, devenind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din
Turcia şi din întreaga lume. Experţi din întreaga lume au venit pentru a
îndepărta numai în anumite locuri tencuiala de pe pereţi pentru a
dezvălui spectaculoasele mozaicuri bizantine. A fost o sarcină
importantă în timpul restaurărilor, scoţând la lumină toate mozaicurile
bizantine majore, dar şi pentru păstrarea artei şi caligrafiei islamice
în vederea menţinerii unui echilibru între cultura creştină şi cea
islamică.
Catedrala Sfânta Sofia respectă planul unei bazilice clasice, cu o
lungime de 74,67 metri şi o lăţime de 69,80 metri. Domul nu este perfect
rotund, diametrul său variind între 31,87 şi 30,87 metri şi are o
înălţime de 55,60 metri.
Intrarea în muzeu, din curte, se face prin poarta vestică originală,
lângă ea putând fi observate rămăşiţele bazilicii anterioare (a doua).
Există trei porţi care dau acces la primul coridor (pronaos exterior),
apoi alte cinci porţi către pronaosul interior şi încă nouă porţi către
nava centrală. Uşile din mijloc sunt mai mari decât uşile laterale,
deoarece acestea erau folosite de membrii familiei imperiale. Intrarea
în naos este încadrată de două urne rotunde din alabastru, care au fost
adăugate în perioada otomană, în jurul secolului al XVI-lea.
Pe podeaua naosului există o zonă pătrată pavată cu piese de marmură
colorate. Aceasta a fost numită „Omphalion”, locul unde erau încoronaţi
împăraţi bizantini. Se credea că acesta era centrul lumii, care pe
atunci se considera a fi „plat”.
Începând din 1993, o schelă imensă a fost amplasată în centrul naosului
pentru restaurarea cupolei principale, o acţiune migăloasă şi plină de
responsabilitate ce a durat de mai mulţi ani. Candelabrele pentru
lumânări sau lămpi cu ulei sunt din perioada otomană. Există opt
medalioane mari din lemn şi piele (7,5 metri diametru) cu inscripţii
arabe, nume care aparţin, începând de la dreapta absidei, lui Allah şi
Muhammad (peste absidă); primii patru califi Abu Bakr, Omar, Osman şi
Ali (în cele patru colţuri ale cupolei); cei doi nepoţi ai profetului,
Hasan şi Husayn (în naos).
Multe dintre mozaicurile de aur au fost vandalizate în timpul stăpânirii
romane între 1204-1261, iar unele au fost distruse în timpul
cutremurelor. În urma lucrărilor de restaurare, o serie de mozaicuri
frumoase se pot vedea în galeria superioară dar şi la nivelul inferior,
după porţile principale. Aceste mozaicuri de aur datează în mare parte
din secolele X şi XI. De exemplu, chiar deasupra porţii de intrare în
pronaos se află un mozaic cu Iisus Hristos şi împăratul Leon al VI-lea
pledând pentru milă divină, cu medalioane ale Fecioarei Maria şi
Arhanghelului Gabriel. Un alt mozaic care îi înfăţişează pe Fecioara
Maria şi Copilul Iisus poate fi văzut deasupra absidei, care în dreapta
are un mozaic al Arhanghelului Gabriel, parţial deteriorat. În galeria
superioară spre sud, un mozaic important înfăţişează scena „Deesis”,
cunoscută sub numele de „Justiţie Universală”, cu un Hristos Pantocrator
flancat de Fecioara Maria şi Ioan Botezătorul. Spre sfârşitul aceleiaşi
galerii mai există două mozaicuri; în dreapta se poate vedea Fecioara
Maria şi Copilul Iisus cu împăratul Ioan Comnenus II şi împărăteasa
Irene împreună cu fiul lor Alexis. În stânga se află Iisus Hristos cu
împărăteasa Zoe şi al treilea soţ al ei, împăratul Constantin IX
Monomahul. Un alt mozaic fin poate fi văzut la poarta de ieşire, cu
Fecioara Maria şi Copilul Iisus în centru, Constantin cel Mare în
dreapta prezentând un model al oraşului Constantinopol, pe care l-a
întemeiat, şi împăratul Iustinian I în stânga prezentând un model al
bisericii Sfânta Sofia, pe care a construit-o.
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Catedrala Sfânta Sofia numără 107 coloane. Capitelurile coloanelor de
marmură au sculpturi fine ce conţin monogramele imperiale ale lui
Iustinian şi Teodora. În colţul de nord al bisericii se află o coloană
specială numită „coloana care transpiră” sau „coloana care plânge”,
realizată din marmură albă adusă de la Templul lui Artemis din Efes. O
centură de bronz înconjoară partea inferioară a acestei coloane în care
există o adâncitură de mărimea unui deget. Există multe legende şi
poveşti despre această coloană; din cauza unor picături de apă ce se
prelingeau din acea adâncitură, oamenii au crezut că această coloană
„plânge”, fiind perceput ca un miracol.
O rampă de pe colţul de nord oferă acces la galeriile superioare care
oferă o privelişte magnifică a naosului central şi de unde se pot vedea
mozaicurile originale din aripa de sud. Uşile de bronz de la ieşirea
dinspre sud sunt parţial încorporate în podea şi datează din secolul al
II-lea î.Hr., fiind aduse dintr-un templu păgân din Tars. AGERPRES
