Știți bancul ăla cu programatorul pe care-l trimite mă-sa la Mega Image: ”Ia o pâine și dacă are ouă, ia zece” – iar programatorul vine acasă cu zece pâini. Realitatea zilei de azi e mult mai tristă.
Primo. Ne îndreptăm cu pași repezi către o cultură a oralității. Din experiența mea, undeva la 90% din oamenii cu care am de-a face evită să răspundă la emailuri și SMS-uri. Primesc un mesaj scris și nu răspund. Dacă îi sun zic ”Da, am primit mesajul” și preferă discuția pe telefon. Naiba știe de ce.
Apoi am întâlnit zeci de cazuri de oameni care îmi spun ”Nu-mi explica în scris, arată-mi”. Oameni care nu pot urmări și reproduce un set de instrucțiuni simple – dar scrise. Trebuie să stai lângă el la fiecare pas, să-i spui ce să facă. El memorează pașii și gata. Majoritatea nici nu vor să audă de explicațiile fenomenelor care stau în spatele pașilor pe care vor să îi memoreze mecanic și gata. Dacă ar pricepe fenomenul ar putea deduce pașii, dar pur și simplu refuză să înțeleagă fenomenul. Era la un moment dat ceva jurnalistă la TV care zicea că ea nu știe cum și de ce funcționează ambreiajul, dar ea este o șoferiță excelentă. Sigur că da.
Secundo. Am ajuns la concluzia că majoritatea oamenilor își doresc meserii în care să execute mecanic o serie de acțiuni predefinite, ca în schema de mai jos.
Și după câțiva ani de muncă pe o schemă dintr-asta încep să miorlăie că s-au săturat. Asta ca să nu spun că sar pașii, mint că au făcut toți pașii, experimentează ”ce se întâmplă dacă nu execut ACȚIUNEA 2?!?” și tot așa.
Dar dacă le pui oamenilor în față o schemă care include o condiție, precum cea de mai jos gata! s-a terminat. Foarte puțini sunt în stare s-o urmărească și s-o execute, undeva la 10% din populația adultă.
Dacă trecem la ceva mai complex, cu două condiționări reciproce estimarea mea este că undeva la 2% din populație ar fi capabili să o parcurgă coerent. Cei mai mulți, în cazul în care există cea mai mică posibilitate, vor intra într-un cerc vicios la CONDIȚIA 2 din schema de mai jos.
Și o dată intrați în cercul vicios nu vor face nimic. Pur și simplu se vor învârti de bezmetici până când i se face cuiva milă de ei și-i trage de mânecă.
Asta e altă chestie: oamenii nu anunță când intră într-o dificultate. Sau anunță la fiecare pas, se vor supravegheați.
De fapt problema e alta cu schemele astea de activitate care includ condiționări. Oamenii se tem să ia decizii. Preferă să le paseze altcuiva, să nu fie vinovați. Oamenii capabili să ia decizii sunt undeva la 1% din populația activă (vorbesc din experiența proprie). Dar asta se referă doar când e vorba de muncă.
Când e vorba de interesul propriu oamenii sar din creangă în creangă a condiționărilor mai ceva ca lemurii. Ceea ce mă miră oarecum: la muncă te doare în bașcheți, dar când e vorba de o problemă personală brusc îți trece și ești acrobatul algoritmilor?!?
Iar constatările astea mă duc la câteva concluzii.
- Oamenii vor fi foarte repede înlocuiți de computere. Și atunci vor fi zbierete. Doar că nu prea există milă în lumea asta și chiar prevăd o scădere masivă a numărului de oameni.
- Oamenii se tem să ia decizii și să și le asume. Preferă să lase pe altul să ia decizia – și apoi să-l critice, că e mai ușor să dai aiurea din gură decât să faci ceva. Dar dacă ăla care a luat decizia e tare pe picioare se numește ghinion. Și iar încep zbieretele, dar natura e o mamă vitregă, îi elimină pe neadaptați.
