Mihai Eminescu îl ruga pe Titu Maiorescu să nu-și mai exerseze spriritul critic asupra reprezentanților Școlii Ardelene (curent creat pentru emanciparea românilor transilvăneni și inițierea procesului de modernizare în spirit latin a limbii române literare), care exagerau în viziunea părintelui Junimii latinitatea românilor în detrimentul acceptării și a unei viziuni cosmopolite, în domenii precum: filozofia, știința sau literatura. Maiorescu visa o altfel de literatură, știință și un profil distinct al intelectualului public, pe când Eminescu înțelegea durerea de “”a nu fi un român complet” a lui Petru Maior, Ion Budai Deleanu sau altor reprezentanți ai curentului latinist. Când Maiorescu devenea la 28 de ani un tânăr profesor la Universitatea din Iași, bătrânul Simion Barnuțiu, fervent susținător al latinismului, se pregătea să părăsească catedra universitară a instituției. Viața îi puneam pe amândoi la o bifurcație, amândoi fiind personalități marcante în epocă care au modernizat România. Doar Eminescu îi putea înțelege pe amândoi, Maiorescu cu durerea să intelectuală și Barnuțiu cu durerea să morală. Noi putem înțelege că Ziua Școlii Ardelene este a celor care au visat și trăit românește, alăturând patriotismul de morală.
de Filimon Alexandru
