Scriitorul Ionel Teodoreanu s-a născut la 6 ianuarie 1897, în municipiul Iaşi, fiind fiul lui Osvald Teodoreanu, avocat, om politic şi gazetar, şi al Sofiei Teodoreanu (născută Muzicescu, una dintre fiicele cunoscutului muzicolog ieşean Gavriil Muzicescu), profesoară la Conservatorul din Iaşi, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007). Este fratele scriitorului Al. O. Teodoreanu (Păstorel).
„În literatura română lui Ionel Teodoreanu îi revine un important merit. El este unul dintre acei scriitori care plasează în însuşi miezul psihologic al fenomenului, la nivelul prozei de invenţie şi de creaţie cu adevărat modernă, literatura inspirată de vârsta copilăriei, a adolescenţei şi a primei tinereţi (…)”, arată criticul şi istoricul literar Nicolae Ciobanu în lucrarea citată mai sus.
Ionel Teodoreanu a urmat cursurile şcolii primare – doi ani la o şcoală din Bucureşti şi doi ani la şcoala „Gheorghe Asachi” din Iaşi – între 1905-1909. În perioada 1909-1915 urmează, la Iaşi, cursurile Liceului Internat „C. Negruzzi”, apoi cursurile Liceului Naţional, conform datelor biografice din volumul „În casa bunicilor”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968. După terminarea liceului, în perioada 1916-1917, a fost mobilizat la o unitate militară din Botoşani (episod ce va fi consemnat în romanul ”Bal mascat”), potrivit ”Dicţionarului scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2002).
La finalul anului 1918 o cunoaşte, la Iaşi, pe Lily Lupaşcu (Maria Ştefana Lupaşcu, cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ştefana Velisar-Teodoreanu), cu care s-a căsătorit în 1920. În 1921 s-au născut cei doi copii gemeni ai scriitorului, Osvald şi Ştefan.
În 1919 a promovat examenele pentru anii de studii ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi şi, în 1920, a obţinut diploma de licenţiat. A profesat avocatura la Baroul de Iaşi, iar după 1938, când s-a stabilite la Bucureşti, la Baroul de Ilfov. A fost, de asemenea, şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1930-1933).
A debutat ca scriitor în 1919 în revista ”Însemnări literare”, cu schiţa ”Bunicii”, publicând în aceeaşi revistă şi seria de poeme în proză intitulate ”Jucării pentru Lily”. În 1923 a apărut primul său volum de proză, „Uliţa copilăriei”.
”Format în cercul ‘Vieţii Româneşti’, în preajma fascinantei personalităţi a lui G. Ibrăileanu, Teodoreanu rămâne ‘poetul adolescenţei’, formulă restrictivă prin care se defineşte mai degrabă omul cu temperamentul lui decât opera inegală, dar originală prin semnele ascunse ale aventurii scriitorului în propriul lui necunoscut”, scrie criticul literar Aurel Sasu în ”Dicţionarul scriitorilor români”.
Ionel Teodoreanu a mai colaborat la publicaţiile „Rampa”, ”Adevărul literar şi artistic”, „Hiena”, ”Gândirea”, „Universul literar”, „România literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, ”Flacăra” ş.a.
După ce numeroase fragmente au fost publicate în ”Viaţa românească” şi în alte reviste literare, au apărut, pe rând – la Editura ”Cartea românească” – cele trei volume ale romanului „La Medeleni”: ”Hotarul nestatornic” (1925), ”Drumuri” (1926), ”Între vânturi” (1927).
”Pe măsură ce apar, cele trei volume intră deîndată în atenţia criticii, iar succesul de public este imens, neobişnuit în istoria romanului românesc până atunci. (….) Trilogia ‘La Medeleni’ a cunoscut, de-a lungul anilor, un tiraj impresionant, apărând într-un mare număr de ediţii”, notează istoricul şi criticul literar Nicolae Ciobanu (”La Medeleni”, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967).
În continuare i-au apărut volumele: „Turnul Milenei” (1928), „Bal mascat” (1929), „Golia” (1933), „Crăciunul de la Silvestri” (1934), „Lorelei” (1935), „Arca lui Noe” (1936), „Secretul Anei Florentin” (1937), „Prăvale-Baba” (1939), „Hai-Diridam” (1945), „La porţile nopţii” (1946). Ionel Teodoreanu a semnat şi volume de memorialistică şi povestiri: „În casa bunicilor” (1938), „Întoarcerea în timp” (1941), „Masa umbrelor” (1946).
”Cunoscător al sufletului copiilor şi adolescenţilor, printre care ştie să distingă şi să învie temperamentele individuale, evocând o lume idilică şi patriarhală, în care nu există decât caractere ”simpatice”, un mediu social de stricte şi consimţite ierarhii, cu oameni care cultivă deliciile sentimentului, prinşi exclusiv în momentele lor de destindere, în lungi şi fericite vacanţe, Ionel Teodoreanu este un pictor de scene graţioase, creatorul unui adevărat ‘rococo’ moldovenesc, rămas până mai târziu lumea caracteristică a romanelor sale ”, scria criticul literar Tudor Vianu. („Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, la Bucureşti. AGERPRES
