Dinicu Golescu (Constandin, la naştere) s-a născut la 7 februarie 1777, în localitatea Goleşti, judeţul Argeş, fiu al lui Radu Golescu, mare ban al Ţării Româneşti, şi al Zoiţei (n. Florescu).
Venind dintr-o veche familie de boieri, ale cărei prime atestări documentare sunt din secolul al XVI-lea, Golescu a dobândit rangul de mare logofăt (1812) şi l-a deţinut până la moarte.
A avut parte de o bună educaţie, studiind la Academia grecească din Bucureşti. Fii săi, cei patru fraţi „Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru, Radu), au avut un rol important în desfăşurarea revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte mari evenimente politice din istoria românească a secolului al XlX-lea.
El însuşi s-a aflat printre boierii care au sprijinit revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Scrierile sale, dintre care cea mai cunoscută este „Însemnare a călătoriii mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824,1825,1826”, sunt rezultatul preocupărilor politice pe care le-a avut.
„Golescu nu a fost atât un creator, cât un cărturar de factură luministă, convins că regenerarea morală şi socială a ţării nu este posibilă decât prin culturalizare, prin luminarea poporului; iar memorialul său de călătorie este, de fapt, un program politic şi cultural deghizat”, potrivit „Dicţionarului Scriitorilor Români”, 1998.
În urma uciderii lui Tudor Vladimirescu, de teama eteriştilor şi deopotrivă a turcilor care au declanşat represalii în ţară, Dinicu Golescu, refugiat la Braşov, a refuzat să se întoarcă la Bucureşti după ce domnia fusese dată unui nou voievod, deşi acesta era pământean şi nu fanariot, prelungindu-şi mult şederea în străinătate.
După un exil de aproape şase ani, în anul 1826, Dinicu Golescu a revenit în Ţara Românească. În această perioadă a călătorit prin mai multe ţări din Europa.
La întoarcere a fost unul dintre cei mai activi partizani ai înnoirilor şi s-a consacrat unui program de reforme culturale şi sociale. Avea să moară însă după numai patru ani, la 5 octombrie 1830, pe neaşteptate.
Dinicu Golescu este considerat unul dintre întemeietorii învăţământului şi presei din România. A înfiinţat şcoli în limba română şi le-a alcătuit programul de funcţionare, a contribuit decisiv la apariţia primelor periodice româneşti şi a încurajat interesul pentru cultură al tinerilor. AGERPRES
