Dionisie M. Pippidi, arheolog, epigrafist şi istoric, s-a născut la 17 decembrie 1905, la Craiova. Profund cunoscător al antichităţii greco-romane, lui Dionisie M. Pippidi i se datorează cea dintâi sinteză a istoriei celor trei oraşe greceşti din Dobrogea, după cum se subliniază în dicţionarul „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A absolvit cursurile Liceului „Carol I” din Craiova, apoi cursurile Facultăţii de Litere şi ale Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1929-1931 a fost membru al Şcolii Practice de Înalte Studii (Secţia de Istorie şi Filologie), iar între 1931-1933 membru al Şcolii Române din Roma. În această perioadă şi-a desăvârşit lucrarea care va fi prezentată ulterior ca teză de doctorat la Universitatea din Bucureşti şi publicată sub titlul „Tacite et Tibere. Une contribution a l’étude du portrait dans l’historiographie latine”. Consacrarea definitivă în rândul marilor specialişti i-a adus-o volumul „Recherches sur le culte imperial”, apărut în 1939, potrivit sursei citate mai sus.
După revenirea în ţară, a fost asistent la Catedra de limbă greacă a Universităţii din Iaşi (1933-1937), apoi conferenţiar şi profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti. În 1948 a fost numit profesor titular la Catedra de istorie greacă şi romană a Facultăţii de Istorie din Bucureşti. A lucrat, de asemenea, în cadrul Muzeului Naţional de Antichităţi, apoi la Institutul de Arheologie, ca şef al Secţiei de epigrafie şi coordonator al colectivului pentru publicarea colecţiei naţionale de inscripţii antice. A fost şi director al Institutului de Arheologie din Bucureşti (1971-1981).
Dionisie M. Pippidi a adus contribuţii remarcabile atât în domeniul literaturii şi religiei antice, cât mai ales în cel al istoriei şi epigrafiei: „Poetica lui Aristotel” (1940), „Formarea ideilor literare în antichitate. Schiţă istorică” (1944), „Studii de istorie a religiilor antice. Texte şi interpretări” (1969) ş.a. O atenţie aparte a acordat epigrafiei greceşti referitoare la istoria coloniilor greceşti din Dobrogea.
Lui i se datorează prima sinteză a istoriei oraşelor greceşti din Dobrogea – Histria, Callatis şi Tomis – şi a raporturilor acestora cu geţii, apărută în „Istoria României” (vol. I) şi în lucrarea de sinteză „Din istoria Dobrogei” (vol. I). A editat numeroase monografii din colecţia „Biblioteca de arheologie” şi a coordonat noua serie a monografiei „Histria”, lucrarea colectivă „Dicţionar de istorie veche a României”, precum şi culegerea „Inscripţiile antice din Dacia şi Scythia Minor”, fiind autorul volumului I al seriei „Inscripţiile din Scythia Minor”.
A fost membru al Institutului Arheologic German, al Institutului Arheologic Austriac, membru asociat străin al Institutului Franţei, membru corespondent al Academiei Regale Britanice, precum şi Doctor Honoris Causa al Universităţii din Lyon.
A fost ales membru corespondent (la 21 martie 1963), apoi membru titular (la 22 ianuarie 1990) al Academiei Române şi a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Române (1990-1993). A murit la 19 iulie 1993, la Bucureşti.
