Dimitrie Cantemir, istoric, prozator, istoriograf şi filosof, domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 – 1711), s-a născut la 26 octombrie 1673, la Iaşi.
Tatăl său, Constantin Cantemir (1685-1693), a fost răzeş, dar prin merite militare s-a ridicat la demnitatea de domnitor al Moldovei. Mama, Ana Bantâş, era coborâtoare dintr-o familie de mici boieri.
Educaţia a început-o, aşa cum se obişnuia la acea vreme, cu un profesor de familie, grecul Ieremia Cacavelas, teolog, poliglot şi călător pe drumuri europene. Din 1679 a studiat sistematic limbile greacă şi latină. De la acelaşi dascăl a primit cunoştinţe de teologie, retorică şi logică (Academia Română – Dicţionarul General al Literaturii Române, Ed. Univers Enciclopedic, 2004).
În 1688, Dimitrie este trimis la Constantinopol, cerut fiind de turci drept garant (capuchehaie) al fidelităţii tatălui său, domnitorul, faţă de Poarta Otomană.
Departe de casă, şi-a continuat pregătirea de cărturar cu vocaţie şi a urmat cursurile Şcolii înalte a Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, şcoală de profil umanist, de mare tradiţie filosofică şi teologică.
La Constantinopol învaţă turceşte şi îşi însuşeşte şi alte limbi orientale. Asimilează disciplinat cunoştinţe de istorie şi geografie, logică şi filosofie, retorică, ştiinţele naturii şi medicină, etică etc.
Cu mici întreruperi, el rămâne în mediul capitalei otomane mai bine de două decenii. Talentele artistice şi erudiţia l-au făcut agreat în societatea marilor demnitari turci şi chiar la curtea sultanului. Aici a legat prietenii cu ambasadorii Franţei, Olandei şi Rusiei; se pare că, împreună cu aceştia, făcea parte dintr-o confrerie masonică, notează lucrarea citată.
La moartea lui Constantin Cantemir (1693), Dimitrie preia domnia, dar n-o poate păstra decât puţine săptămâni. După eşec, revine la Constantinopol.
În 1699, se căsătoreşte cu domniţa Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, care domnise în Ţara Românească. Au avut şase copii: Maria, Smaragda, Matei, Constantin, Şerban şi Antioh. Cel din urmă fiu al său, Antioh, a fost unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă, ambasador al Rusiei în Anglia şi Franţa (1732-1744).
După 1700, Dimitrie Cantemir, care îşi construise, potrivit unui plan propriu, un palat pe malul Bosforului, devine mentor cultural pentru fii unor înalţi demnitari otomani şi începe să-şi sistematizeze vastele cunoştinţe în vederea redactării primelor opere.
În această perioadă a susţinut o intensă activitate politică îndreptată împotriva lui Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti, care reuşea să-şi impună în Moldova, ca domnitori, fideli de-ai săi (Constantin Duca, apoi Mihai Racoviţă).
Prin legături personale în rândul demnitarilor turci, Dimitrie Cantemir a fost susţinut, în 1710, la tronul Moldovei, fără ca aceştia să bănuiască planurile sale de independenţă faţă de suzeranitatea turcească.
În calitate de domn al Moldovei, încheie, în 1711, un tratat secret cu Petru cel Mare (Petru I), care a condus Rusia din 1682, până la moartea sa în 1725, după care ia parte, în alianţă cu ruşii, la campania antiotomană.
După lupta pierdută de la Stănileşti (iulie 1711), Cantemir, împreună cu familia şi un grup de compatrioţi, se refugiază în Rusia, unde i se oferă o moşie în ţinutul Harkovului, care va primi numele Dmitrovka.
La 11 iulie 1714, este ales membru al Academiei din Berlin, la cererea căreia va elabora lucrarea „Descriptio Moldaviae”.
După moartea primei sale soţii s-a recăsătorit cu cneaghina Anastasia Trubeţkoi.
Între anii 1714 şi 1722, Cantemir şi-a redactat cea mai mare parte a operelor, în special cele istorice.
Dimtrie Cantemir a fost numit în 1720, printr-un ucaz al lui Petru cel Mare, „consilier secret şi membru al Senatului”, contribuind la numeroase decizii istorice ale statului şi la orientarea europeană a culturii ruseşti. Cu talentul şi gusturile lui în materie de arhitectură, a colaborat la planurile ţarului de construire a oraşului Sankt Petersburg (Academia Română – Dicţionarul General al Literaturii Române, Ed. Univers Enciclopedic, 2004).
În 1722, a participat alături de Petru cel Mare, la campania antiotomană din Caucaz.
S-a stins din viaţă la 21 august 1723, la Dmitrovka, azi Dmitrovsk-Orlovski, Rusia. A fost înmormântat la Moscova în biserica familie. În 1935, osemintele i-au fost aduse în ţară şi reînhumate în biserica Trei Ierarhi din Iaşi. AGERPRES /
