Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, judeţul Suceava, ca fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş, ambii îndrumându-i primii paşi în şcoala primară.
În perioada 1947-1951, a urmat cursurile Liceului „Nicolae Gane” din Fălticeni. Scriitor precoce, a debutat cu poezii în ziarul sucevean „Zori noi”. La 15 ani a publicat prima poezie în revista „Iaşul nou” (1950), iar un an mai târziu şi-a făcut debutul bucureştean în „Viaţa Românească”(1951), potrivit biobibliografiei scrise de Mircea Coloşenco, apărute la Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2005.
A fost transferat la Colegiul Naţional din Iaşi, la solicitarea Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi. A publicat mai multe poezii între care şi cea dedicată lui Nicolae Bălcescu. După câteva luni petrecute ca elev la Colegiul Naţional din Iaşi, în anul 1952, s-a înscris la Şcoala de Literatură „M. Eminescu”. După absolvire (1954), poetul a fost redactor, mai întâi la revista „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Ulterior s-a înscrie la Facultatea de Filologie, ale cărei cursuri va renunţa însă să le frecventeze, conform volumului „Dicţionarul Scriitorilor Români”, Editura Albatros, 2002.
Casa memorială „Nicolae Labiş, situată în satul Mălini, inaugurată în anul 1975, în fosta locuinţă a familiei de învăţători Profira şi Eugen Labiş, părinţii poetului.
Sursa foto: muzeulbucovinei.ro
În 1953 a publicat 11 poezii, între care şi două parodii după A. E. Baconsky, iar în 1954 a publicat 23 de poezii, între care şi „Moartea căprioarei”, în revistele „Viaţa Românească”, „Gazeta literară”, scrie site-ul https://www.artline.ro.
În aceeaşi perioadă, a fost numit redactor responsabil al sectorului liric al revistei „Anii de ucenicie”, fiind foarte apreciat de scriitorul Mihail Sadoveanu.
Debutul editorial aduce un suflu poetic nou şi o speranţă, prin „Primele iubiri” (1956) şi „Puiul de cerb” (1956), cărora li se adaugă culegerea postumă „Lupta cu inerţia” (1958), precizează „Dicţionarul Scriitorilor Români”.
Mobilier din Casa memorială „Nicolae Labiş”.
Sursa foto: muzeulbucovinei.ro
Poetul Nicolae Labiş a murit la 22 decembrie 1956, în urma unui accident de tramvai, produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, în împrejurări neelucidate complet. Ultimele sale creaţii au fost „Pasărea cu clonţ de rubin” şi „Albatrosul ucis”, dictate de pe patul spitalului unde se afla internat în urma accidentului. A fost înmormântat, la 24 decembrie 1956, la Cimitirul Bellu, potrivit site-ului www.poezie.ro. A fost ales membru al Uniunii Scriitorilor.
„Poemul ‘Moartea căprioarei’, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, ‘buzduganul unei generaţii’, căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută sub numele generaţia şaizecistă”, scrie site-ul https://www.artline.ro/.
„Crescut şi format într-o epocă dominată, dincolo de prefacerile exterioare, de un sentiment al începutului, al renaşterii şi al înnoirii sociale, Labiş a devenit curând, datorită precocităţii şi forţei reale a talentului său, un poet-simbol. El nu a fost doar ‘buzduganul unei generaţii’, cum s-a spus (E. Simion), ci şi un fel de ‘prâslea’ liric şi genial al unei întregi lumi care îşi trăia, oarecum sărbătoreşte, zorii”, mai scria Mircea Coloşenco în bibibliografia dedicată lui Labiş.
Documente şi fotografii din Casa memorială „Nicolae Labiş”.
Sursa foto: muzeulbucovinei.ro
Academicianul Eugen Simion scria, referindu-se la poet, că „dificultatea de a interpreta poezia lui Nicolae Labiş ţine de fascinaţia pe care o simţim faţă de destinul atât de neobişnuit al acestui tânăr”.
„Labiş a devenit, în fapt, un mit, cum devenise Eminescu în ultimul deceniu al secolului trecut. Mitul n-a încetat să crească, să domine datele biografice reale, să le proiecteze în alte zone, accesibile doar imaginaţiei. (…) Din orice punct am privi şi oricât de stângace, juvenile ne-ar părea poemele de la începuturi, Labiş e un poet adevărat; nu ştiu dacă atributul (de altfel comun) de mare poet nu l-ar stânjeni, n-ar distorsiona cu tinereţea lui cuceritoare, dar cu siguranţă el este un liric excepţional”, scria Eugen Simion în volumul „Scriitori români de azi”, apărut la Editura Cartea Românească, în 1974.
Din opera lui Nicolae Labiş tipărită postum mai amintim: „Lupta cu inerţia”, prefaţă de Geo Bogza, 1958; „Primele iubiri”, prefaţă de P. Georgescu, 1962; „Păcălici şi Tândăleţ”, 1963 (ed. II, 1977); „Anotimpurile”, 1964; „Moartea căprioarei”, prefaţă de Gh. Tomozei, 1964; „Versuri”, cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 1964; „Albatrosul ucis”, ediţie îngrijită şi postfaţă de Gh. Tomozei, 1966; „Scufiţa roşie. Poveste despre prietenie”, poem, 1967; „Poezii”, 1968; „Scrisoare mamei”, 1969; „Sunt spiritul adâncurilor”, ediţie comentată de Gh. Tomozei, 1971; „Vârsta de bronz”, poezii, 1971; „Primele iubiri I Premiers amours”, traducere de A. G. Boeşteanu, cu un cuvânt introductiv de T. Vianu, 1974; „Poezii”, cu o precuvântare de G. Călinescu, selecţie, 1984; „Albatrosul ucis”, text ales, prefaţă, postfaţă, tabel cronologic şi referinţe critice de Gh. Tomozei, 1993, precizează site-ul
https://www.autorii.com/.
AGERPRES
Sursa foto: muzeulbucovinei.ro
