La 12 august 2000, un dezastru a avut loc la bordul submarinului nuclear Kursk, în Marea Barents, unde se efectuau manevre navale ruseşti. Submarinul avea 118 marinari la bord şi era echipat cu 18 torpile şi 24 de rachete de croazieră.
În timpul lansării unei torpile de manevră asupra crucişătorului Kirov, s-a produs o explozie cu forţa de 100 kg TNT, provocând un miniseism. La momentul exploziei, toate trapele care separau compartimentele submarinului erau deschise, ceea ce a determinat scufundarea rapidă a acestuia în Marea Barents. Câţiva oameni de la bord au reuşit să se refugieze într-un compartiment, dar au decedat în scurt timp din cauza hipotermiei. În pofida unor tentative de salvare efectuate de echipe britanice şi norvegiene, întârziate din cauza refuzului ruşilor de a le permite acestora accesul, toţi cei 118 marinari şi ofiţeri de la bordul submarinului Kursk au murit. Un an mai târziu, în 2001, o echipă olandeză a recuperat epava şi toate cadavrele, care au fost înmormântate în Rusia.
Submarinul cu propulsie nucleară Kursk aparţinând Flotei ruse din Marea Nordului a fost nevoit să recurgă la operaţiunea de submersiune din cauza unor probleme tehnice apărute în timpul unor manevre militare desfăşurate în Marea Barents, anunţa, la 14 august 2000, agenţia Interfax, citând surse oficiale.
Primele tentative de evacuare a echipajului submarinului rus Kursk au eşuat în ziua imediat următoare, la 15 august 2000. După o zi, la 16 august 2000, Rusia adresa Marii Britanii şi Norvegiei o cerere oficială de asistenţă în operaţiunea de salvare a echipajului de pe submarinul nuclear Kursk, potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus de externe, citate de ITAR-TASS.
La 19 august 2000, guvernul rus a decis să deblocheze 500.000 de ruble /18.500 de dolari pentru familiile celor 118 marinari aflaţi pe submarinul Kursk, informa postul public de televiziune ORT. La 21 august 2000, scafandrii norvegieni au stabilit că submarinul Kursk, eşuat pe fundul Mării Barents la 12 august, era complet inundat şi nu existau supravieţuitori, conform AP. Drept urmare, a fost abandonată misiunea de salvare a echipajului submarinului nuclear rus, a transmis, de asemenea, agenţia norvegiană de presă NTB.
În ziua de 21 august 2000, guvernul rus a anunţat triplarea ajutoarelor financiare pentru familiile marinarilor de pe submarinul Kursk, care urmau să ajungă la 1,5 milioane ruble (54.000 dolari), conform premierului Mihail Kassianov. După numai o zi, la 22 august 2000, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care ziua 23 august 2000 era declarată Zi de doliu naţional în Rusia. Autorităţile ruse au anunţat oficial moartea tuturor celor 118 persoane de pe submarin.
Preşedintele Vladimir Putin a semnat, la 26 august 2000, un alt decret prezidenţial prin care i-a decorat post-mortem pe cei 118 membri ai echipajului de pe submarinul nuclear Kursk, a anunţat serviciul de presă al preşedinţiei ruse citat de ITAR-TASS. Comandantul submarinului Kursk, căpitanul Ghenadi Liachin, a fost decorat cu titlul postum de „Erou al Federaţiei Ruse pentru curaj şi eroism în îndeplinirea datoriei militare”, iar celor 117 marinari li s-a acordat post-morten ordinul „Vitejiei”. Un al doilea decret semnat de preşedintele rus prevedea ca în memoria marinarilor de pe Kursk să fie ridicat un monument, această tragedie urmând să fie evocată în cadrul Muzeului Forţelor Armate de la Moscova.
Istoria acestui submarin a început în 1992, când au fost demarate lucrările de construcţie, finalizate în 1994. Kursk a făcut parte din programul 949A. Dotat cu rachete balistice nucleare, era cel mai mare submarin din clasa Oskar II, având o lungime de 155 de metri. Fiind cel mai mare submersibil construit, proiectanţii considerau că nu poate fi scufundat. Construit din materiale speciale, putea fi cu greu detectat prin sistemul MAD (Magnetic Anomaly Detection). După ce a fost recepţionat de Marina rusă, submarinul Kursk a fost repartizat Flotei Nordice, iar în 1999 a efectuat o misiune de recunoaştere în Marea Mediterană, în timpul campaniei de bombardamente a NATO asupra Iugoslaviei. În urma acestei misiuni, căpitanul Ghenadi Liachin a fost distins cu titlul de Erou al Rusiei.
La mai mult de un an de la scufundarea sa pe fundul Mării Barents, în data de 10 octombrie 2001, epava submarinului nuclear rus Kursk a fost adusă la ţărm de către barja Giant-4.
În urma unor serii de negocieri, la 19 mai 2001, Rusia a semnat proiectul pentru scoaterea la suprafaţă a submarinului nuclear, cu societatea olandeză „Mammoet Transport BV”, în colaborare cu scafandri şi tehnicieni norvegieni şi britanici. Firma rusă de proiectare „Rubin”, cea care a construit Kursk, a participat, de asemenea, la elaborarea proiectului.
La operaţiunile de recuperare a submarinului nuclear rus Kursk au participat nava „Mayo” şi barja Giant-4.
Nava norvegiană „Mayo” a plecat, la 6 iulie 2001, din Aberdeen (Scoţia) spre Marea Barents pentru a pregăti recuperarea submarinului nuclear. „Mayo”, care avea la bord 16 scafandri şi era dotat cu cele mai sofisticate echipamente subacvatice, a efectuat o operaţiune fără precedent de aducere la suprafaţă a submarinului. Bugetul a fost pe măsură, 80 milioane dolari, iar operaţiunea era planificată să dureze până la 20 septembrie 2001, data la care încep furtunile de toamnă.
La 15 iulie 2001, nava norvegiană „Mayo” a început operaţiunea de ranfluare a submarinului, una dintre cele mai complexe acţiuni de acest gen, care a durat până în octombrie 2001, fiind de multe ori întreruptă din cauza atât a condiţiilor tehnice, cât şi a celor meteorologice.
Spre mijlocul lunii septembrie, barja-ponton „Giant-4”, de 35.000 de tone (140 m lungime şi 36 m lăţime), s-a poziţionat deasupra submarinului. La 10 octombrie 2001, a ridicat cele 18.000 tone ale acestuia, cu ajutorul a 26 de cabluri de oţel cântărind fiecare 22 de tone, fiecare cablu fiind compus din 54 corzi de oţel cu un diametru de 18 mm fiecare. Submarinul Kursk a fost sprijinit de două pontoane gigantice. Ranfluarea propriu-zisă a fost controlată centimetru cu centimetru de ordinatoare şi s-a desfăşurat pe parcursul a 15 ore. La operaţiune au participat nouă nave de luptă ruseşti şi peste 4.500 de militari.
Întreaga structură – Giant-4, Kursk şi pontoanele – a fost transportată, pe o distanţă de 135 km până la şantierul din Rosliakovo, în apropierea portului Murmansk din nordul Rusiei, unde a ajuns la 20 octombrie 2001, şi unde s-a desfăşurat partea cea mai tristă a operaţiunii, deschiderea sarcofagului colectiv cu corpurile neînsufleţite ale marinarilor.
Procurorul general al Rusiei, Vladimir Ustinov, a prezentat, la 26 iulie 2002, rezultatele definitive ale anchetei în cazul catastrofei de pe Kursk, confirmând că submarinul rusesc s-a scufundat în urma exploziei unei torpile. Majoritatea membrilor echipajului au fost ucişi de explozie, dar 23 au supravieţuit aproximativ opt ore de la producerea ei, murind apoi asfixiaţi din cauza incendiului izbucnit la bordul submarinului.
Procesul de recuperare şi identificare a cadavrelor marinarilor de pe submarinul nuclear Kursk s-a încheiat la 17 mai 2002, ultimul cadavru identificat fiind cel al căpitanului şi comandantului submarinului, Ghenadi Liachin.
La 26 aprilie 2002, epava submarinului Kursk a părăsit docul Rosliakovo, pentru ultima sa călătorie, fiind transportată la şantierul naval Snezhnogorsk, unde a fost dezmembrată de specialiştii uzinei militare Nerpa.
În memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în tragedia de pe submarinul Kursk, la 12 august 2002, la Moscova a fost inaugurat un monument de bronz, de cinci metri înălţime, reprezentând un marinar având la picioarele sale un submarin.
AGERPRES
