La 4 mai 1945 a avut loc eliberarea Danemarcei de sub ocupaţia nazistă, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial.
Danemarca fusese ocupată de trupe ale Germaniei naziste la 9 aprilie 1940. După cotropirea Poloniei, liderul nazist Adolf Hitler ordonase pregătirea într-un timp cât mai scurt a unei ample campanii în vest. Pentru a-şi crea condiţii favorabile în vederea acţiunilor militare, Hitler a hotărât să ocupe Danemarca şi Norvegia. La 1 martie 1940 el a dat o directivă secretă pentru pregătirea invaziei. Prin cucerirea celor două ţări, Germania îşi asigura baze bune pentru submarine şi aviaţie şi condiţii favorabile pentru transportul minereului de fier din Suedia, materie primă vitală pentru industria ei de război. În zorii zilei de 9 aprilie 1940, trupele germane au invadat teritoriul Danemarcei. Ocuparea Danemarcei a fost efectuată în decurs de patru ore, iar hitleriştii nu au întâmpinat decât o rezistenţă redusă. („Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial”, Bucureşti, Editura politică, 1971). Danemarca îşi păstra formal independenţa, dar era silită să cedeze Wehrmachtului toate fortificaţiile litoralului, să predea germanilor serviciul de telecomunicaţii, serviciul meteorologic, mijloacele de transport etc.
Şi în Danemarca, la fel ca în alte ţări ocupate în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luat naştere o mişcare de rezistenţă. În septembrie 1940, danezii care îşi găsiseră adăpost în Marea Britanie au creat, la Londra, Consiliul danez, care îşi propunea să lupte împotriva Germaniei naziste, alături de forţele antihitleriste, până la victorie. În Danemarca au luat naştere diverse organizaţii ale patrioţilor danezi, precum „Asociaţia de colaborare a tineretului danez” (iunie 1940) sau „Uniunea daneză”. Au fost stabilite legături permanente între organizaţiile rezistenţei daneze şi „Special Operation Executive”, creat în martie 1940 pe lângă Ministerul economiei de război al Marii Britanii. La 16 septembrie 1943 a fost creat Consiliul Libertăţii Danemarcei (Frihederaad), organ central de conducere şi coordonare a activităţii tuturor partidelor şi organizaţiilor mişcării naţionale de rezistenţă. („Istorie universală. Epoca contemporană (1939-1945)”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979).
Pentru a înăbuşi lupta poporului danez, Hitler a dispus în decembrie 1943 trimiterea în Danemarca a unor trupe instruite special pentru a zdrobi acţiunile de sabotaj şi diversiune. La începutul anului 1945, ocupanţii hitlerişti au supus Danemarca unui nou val de represalii însoţite de jafuri de mari proporţii. În ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, mişcarea de rezistenţă a poporului danez s-a angajat în lupte armate deschise pentru alungarea ocupanţilor hitlerişti. Efectivele militare ale mişcării daneze de rezistenţă erau în jurul a 50.000 de oameni, la care se adăugau 16.000 de luptători care se pregăteau în Suedia. („Istorie universală. Epoca contemporană (1939-1945)”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979).
Operaţiunile militare ale aliaţilor din primăvara anului 1945 care au vizat ofensiva în direcţia Lubeck au fost descrise de generalul american Dwight D. Eisenhower, în cartea „Cruciadă în Europa” (apărută în traducere la Editura politică, Bucureşti, 1975). Această operaţie – arăta Eisenhower – era menită să ducă la capturarea ultimelor baze de submarine ale germanilor, eliminând astfel definitiv rămăşiţele a ceea ce fusese cândva o gravă primejdie.
Operaţiunea era încredinţată Grupului de armate 21, cu 17 divizii, condus de mareşalul britanic Montgomery. Odată cu angajarea operaţiilor pe flanc, Montgomery a cerut să fie ajutat cu trupe şi materiale. A fost ataşat temporar grupului său Corpul 18 aeropurtat american, sub comanda generalului Ridgway. La 1 mai 1945, Divizia 11 blindată din Corpul 8 britanic a declanşat o vertiginoasă ofensivă, traversând landul Schleswig-Holstein până la Baltica şi intrând în Lubeck în după-amiaza zilei de 2 mai. Aceasta a pecetluit soarta inamicului în Danemarca, nepermiţând, totodată, niciunei unităţi înfrânte în Germania să se retragă în peninsula daneză. (Dwight D. Eisenhower, „Cruciadă în Europa”).
La 4 mai 1945, trupele germane din Olanda, nord-vestul Germaniei şi din Danemarca, al căror număr se ridica la peste 1.000.000 de oameni, s-au predat trupelor mareşalului Montgomery, se arată în lucrarea „Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial” (Bucureşti, Editura politică, 1971). În aceeaşi zi, la Cartierul General al lui Montgomery de la Luneburg, amiralul Friedeburg a semnat capitularea tuturor forţelor germane din nord-vestul Germaniei, din Danemarca şi din Olanda, menţionează scriitorul şi istoricul Jacques de Launay în cartea sa „Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial” (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988). AGERPRES/
