Vlad Țepeș versus Dracula – cum își zicea voievodul în documente

30 martie 2016 destin valah Lifestyle

În hrisoave viitorul conte Dracula de faimă mondială își zicea în tinerețe simplu: Vlad, voievodul Țării Românești – uneori adăuga mențiunea că era fiul marelui Vlad voievod.

Tatăl său era cunoscut încă din timpul vieții drept Vlad Dracul – poreclă venită de la apartenența sa la Ordinul cavaleresc al Dragonului. (Camaradul de arme sârb Vuk Brankovici, membru al aceluiași ordin, a primit porecla sârbească Zmaj – zmeul, românii au văzut însă un drac în dragonul cu care se împodobeau acești cavaleri.)

Turcii îi spuneau în toate scrierile Kazîklî – adică Țepeș – și asta încă din timpul vieții sale, poreclă care a fost folosită și de români, doar că este atestată la câteva zeci de ani de la moartea sa, în cronici și hrisoave (prima dată este amintit cu numele Vlad Țepeș pe la 1504).

Dușmanii l-au poreclit Drăculea, fiul lui Dracul, scris Dracula de sașii care i-au răspândit faima cruzimilor în întreaga lume.

Bănuiesc că Vlad Țepeș a cunoscut toate aceste povestiri în care este numit Dracula – până la urmă au fost scrise în timpul vieții sale și răspândite de la Budapesta, acolo unde s-a aflat și el la curtea regelui Matei Corvin din 1462 până în 1476, chiar nu avea cum să nu le cunoască.

În ultima parte a vieții avea să-și semneze scrisorile cu acest nume: Dracula, înlocuind expresia simplă Vlad voievod. Ceva îmi spune că poveștile îngrozitoare despre el chiar i-au fost pe plac și a preluat această poreclă deja devenită faimoasă. Până la urmă el nu vedea nimic rău în faptele sale, toți făceau la fel în acele vremuri.

dracula-2

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign