Visele sunt dilemele creatiei.
Creatorul constituie o acumulare de paradoxuri. Cand se creeaza un paradox, se impune in subconstient pana la disecare. Bineinteles, aceste acte, previn din simple intamplari, insa menajeaza emotia sub forma arbitrului. Visul, poate fi de inteles doar dintr-un alt unghi de suflet, al creatorului.
Toate fiintele, faptele lor, se contopesc in aceste paradoxuri, iar restul se abandoneaza interpretarii. Subconstientul nu se poate abjura de o conceptie, fara o baza a creatiei sale. Daca constientul, abandoneaza aceasta conceptie, este necesara si o introspectie (reala), pentru ca o abandonare, nu include si o cunoastere ampla cu o viziune precisa. Sau mai avem de exemplu, abandonarea de sora, dar in acelasi timp ii este sora de sange. Legatura exista.
Visul are o dimensiune puternica, a perceptiei intime asupra subiectului, si trage de „maneca” sensibilitatea autorului. Ciudat este cum, o emotie trista, poate avea startul comediei. Visul amputeaza fiecare particica a victimei, facandu-l sa nu se mai afle in aceeasi opozitie cu restul persoanelor. Sa fiu fericita, sa nu fiu fericita?
Asta este o alta dilema.
de April Calipso
