de Constantin Gheorghe
Liiceanu se bagă și el în seamă în scandalul ”scrieți, băieți din pușcării, și veți fi liberi!”:
”Aș spune un singur lucru: legea apare acolo unde nu există o limpezime morală spontană în privința unui comportament uman, adică un respect pentru „legea morală” nescrisă. Or, aici, în cazul „lucrărilor științifice” făcute de deținuți, este de presupus că toate comportamentele celor implicați în lanțul confecționării acestor lucrări sunt viciate: ale deținuților, ale coordonatorilor, ale referenților, ale editorilor. Și dacă toți aceștia pot funcționa imoral și în deplină impunitate, creând pagube sociale și înșelăciuni suplimentare, înseamnă că legea este prost făcută. Atunci, ori trebuie refăcută legea, ori, pur și simplu, trebuie renunțat la ideea însăși din care s-a născut: scurtarea timpului de detenție prin alcătuirea de lucrări științifice în închisoare. În sine asta e o enormitate: închisoarea nu este institut de cercetări al Academiei, iar deținuții nu sunt, îndeobște, oameni de știință. Înclin să cred că cine a avut ideea acestei legi și-a bătut joc de noi.”
Am și eu niște nedumeriri, ca un prost ce mă aflu. Cum definește onorabilul om de știință-ca filosof are acest statut, nu?- ”limpezimea morală”? Care sunt criteriile după care se judecă drept ”limpede” o situație care implică ”morala”? Să mergem mai departe: dacă există o ”limpezime morală spontană”, înseamnă că există și una organizată, care ar fi, se pare, legea. Legea dării în plată o fi printre cele care aduc limpezime morală? Nu de altceva, dar băncile au sărit de cur în sus, și acuză ”hazardul moral”! Oficializarea prostituției o ține tot de limpezimea morală organizată?
Se invocă în textulețul domnului Liiceanu ”Legea morală nescrisă”. Acum, să mă ierte Dumnezeu: până nu s-a găsit un grafoman, Homer pe numele lui, ca să pună mâna pe plaivaz și să scrie Iliada, și Odiseea, câți barzi, atâtea versiuni. Vezi și Evangheliile, printre alte exemple din aceeași categorie.
Așa și cu legea morală nescrisă: fiecare individ cu legea lui. Scriitorii din bulău, și cei care i-au ajutat, au legea morală nescrisă de partea lor. Ei se pot justifica oricând, spunând că varianta aia de lege morală pe care o știu ei nu le creează nici cea mai mică problemă, de conștiință sau de alt gen. Poți să-i contrazici? Eu zic că nu! emoticon tongue
Putem continua. Oricum, lecția de morală a domnului Liiceanu pleacă de la citirea imorală a legii presupus strâmbe: este vorba nu despre lucrări științifice, ci de lucrări cu caracter științific, asta însemnând, se pare, că niște culegeri de folclor pornografic de pușcărie, spre pildă, n-ar fi tocmai cușer, conform legii respective. Deși studiile de etnografie și folclor sunt cât se poate de științifice și de onorabile. Avem un Institut al Academiei care se ocupă cu asta, care poartă numele lui Constantin Brăileanu. Așa că pică și concluzia aia de la sfârșit, cu pușcăria nu e institut de cercetare al Academiei. Uite că poate fi. Totul e să vrei…
