FeaturedIstorie

Tinerii furioși și frumoși sunt forță? Marș, mă, de-aici…

Băi, deci tinerii ăștia frumoși sunt mânie. Catastrofă, cataclism, uragan și sezon musonic deodată. Păi nu l-au vrut ei pe Cioloș premier? Păi l-au vrut! Și nu l-au pus ei premier pe Cioloș cum și când au vrut ei? L-au pus!

Păi nu l-au vrut ei demis pe Ponta? Păi l-au vrut! Și nu l-au demis ei pe Ponta când și cum au vrut ei? L-au demis!

Păi nu l-au vrut ei în pușcărie pe porcul ăla de Piedone? Păi l-au vrut! Și nu l-au băgat ei pe Piedone la beci când și cum au vrut ei? L-au băgat!

Deci este forță tinerii ăștia frumoși și furioși. Adică forță-forță: tinerii știe, tinerii face! Și nu oricând, ei face acum, nu așteaptă să le dea cineva mură-n gură. Noroc că s-au mulțumit doar cu atât, cu arestarea lui Piedone, doborârea lui Ponta și impunerea lui Cioloș. Păi dacă vroia ei să ia Parlamentul nu-l lua? Îl lua, cum să nu-l ia!

Păcat, mare păcat că s-au oprit tinerii ăștia frumoși și furioși. Am citit niște articole scrise de ei. Maaare noroc avură alde Iohannis, Blaga și cine mama naibii se mai ocupă de politică prin București. Ascultați la mine, mare noroc avură! Eu am citit așa un articol scris de un tânăr că eram convins că o să-l caute ăștia din Parlament pe autore și o să-l puie deputat fără alegeri. Adică era Vocea Patriotului Naționale, făceau ăștia o lege și-l băgau direct deputat, fără anticipate fără nimic. Bine că n-a scris al doilea articol, că ajungea ministru și cine știe ce se mai întâmpla.

sursa-http://www.kishiniov.eu/ro/

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button