”Imităm ca oile faptele din jurul nostru şi nu arătăm o energie decât când suntem în grup. La război ne luptăm voiniceşte pentru că suntem umăr la umăr, dar la munca profesională suntem neglijenţi fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama datoriei proprii. N-avem curajul părerilor noastre, când este să ni le apărăm fiecare în parte, dar suntem poporul cel mai susceptibil când este să ne rostim în grup sau ca grup. Ne aprindem uşor ca un foc de paie, dar ne şi trece aprinderea cum trece focul de paie.”
”Dă-i unui român în mână toiagul apostolatului ca să predice naţionalismul pentru alţii… el este imediat gata de drum (…) Pune pe acelaşi român să facă o muncă anumită cu temei şi atunci lucrurile se schimbă.”
Constantin Rădulescu-Motru