Suntem singura țară din UE în care riscul de sărăcie, și sărăcia, au crescut după aderarea la UE! Am distrus și ce mai rămăsese performant din sistemele de educație și sănătate! Capitalul românesc este o glumă! Nu mai putem crește economic pentru că nu mai avem forță de muncă! Iar aia care a mai rămas e plătită ca vai mama ei!
Asta am vrut? Așa ne-am imaginat viitorul? Așa credem că funcționează lucrurile? Sau pur și simplu refuzăm să gândim? Nu mai înțeleg ce se întâmplă cu noi. Și nici ce vrem de la viață. Suntem în cea mai gravă criză de la Marea Unire încoace. Ne-am descurcat într-un fel sau altul și cu criza din anii 30-40, când România Mare a fost ciopârțită, ne-am descurcat să rămânem noi și în timpul comunismului stalinist, ne-am dezvoltat, cât am putut, și ne-a dus mintea, ne-am luptat să revenim la democrație și libertate, după care am pus mâinile pe piept, și așteptăm nu se știe ce. De vreo trei decenii doar distrugem, și nu punem nimic în loc. De ce? Știe cineva să răspundă la întrebarea asta?
