România este țara în care gândirea maniheistă face ravagii! Plângem de decenii că pe Valea Prahovei e jale, și nu acceptăm nimic în afară de autostradă. Cu opt benzi pe sens, dacă s-ar putea!
În loc să stăm și să așteptăm ca Bunul Dumnezeu să facă minunea pomenită, și să construiască El autostrada într-o noapte, puteam construi până acum câteva mici rute ocolitoare, în punctele în care apar mereu, dar mereu blocaje, rezolvam o parte importantă a soluției. Pentru că nicăieri în lume șoselele nu pot prelua vârfuri de circulație cum sunt cele determinate de concedii sau sărbători. Nici măcar autostrăzile cu opt benzi de prin SUA sau China.
Ați auzit voi de drum blocat între Ploiești și Brașov în afara sărbătorilor? Nu, pentru că, de fapt, ce-i acum este suficient pentru traficul de pe Valea Prahovei, în condiții normale. Ce am rezolvat îngropând miliarde de lei într-o autostradă inutilă, București-Ploiești, care se gâtuie la capete? De aproape zece ani nu reușim să construim un ciot de trei kilometri, ca să se poată intra și ieși în oraș!
Și mai este ceva: nu toți românii sunt idioți. Nu toți românii s-au născut cu volanul în mână. Ia pune în timpul weekendurilor trenuri din 15 în 15 minute spre Brașov, și vei avea surpriza unui drum infinit mai puțin aglomerat. Iar dacă de la gările de pe traseu către pistele de schi sau către stațiuni ai un transport în comun decent, și ritmic, ar fi și mai bine. Și nici n-ai mai avea morman de mașini peste tot, parcate și-n copaci!
Sunt câteva autostrăzi mai mult decât necesare. Dar cele mai multe sunt doar afaceri, mijloace de sifonat banii publici. De asta nici nu construim autostrăzi: pomanagii se încaieră pe bani, și ajung să se blocheze unii pe ceilalți. Într-un fel e bine, nu cheltuim miliarde de euro aiurea. Dar de cheltuit aiurea tot cheltuim: dacă n-avem o industrie a construcțiilor de infrastructuri, sigur avem una a studiilor de fezabilitate. Și, pentru unii, dacă nu curge, pică. Și pică bine: sute de milioane de euro, dacă nu peste miliard, cheltuiți pe niște hârtii cu care te poți șterge la cur, la figurat vorbind. Că nu cred că sunt multe studii care apucă să vadă ”lumina tiparului”.
Nu știm să ne prioritizăm nevoile de investiții. Sau nu vrem, pentru că această ceață ”conceptuală” oferă oportunități de afaceri în care investiția e practic zero, iar profitul uriaș. Tipul ăsta de corupție, cel mai periculos și păgubos, nu este văzut de zeii și de zeițele anticorupției. La comandă, pentru că în spatele ”orbirii” lor stau beneficiarii profiturilor din bani publici. Adică aceia care au investit în ei, și i-au făcut ”zei” și ”zeițe”. Mi-e silă!
de Constantin Gheorghe
