Eu, unul, m-am cam săturat! Dacă vrei să faci ceva, faci cu ce ai la îndemână! Nu aștepți, ca tuta, bărbatul ideal! Nu geniile au clădit lumea asta, până la urmă! Ci furnicuțele! Cei care au muncit, au construit cu ce au putut, au trecut peste obstacole, n-au așteptat să se facă vreme frumoasă, sau să curgă laptele și mierea la micul dejun!
România este departe de a fi un Rai. Și nici guvernarea nu e una ideală. Dar câtă vreme roata se învârte, să mergem dracului mai departe. Să facem ca azi să fie puțin mai bine ca ieri, și mâine, puțin mai bine ca azi. Să construim. Modest, dar bine. Pe măsura nevoilor noastre. Să terminăm cu grandomania! Cu visele care nu au acoperire în realități, în resurse, și nici nu răspund unor nevoi. Puteam cumpăra azi un autobuz, mâine, o ambulanță. Acum aveam servicii cât de cât decente. Nu, noi vrem flote! Sute de autobuze o dată! Mii de ambulanțe! Care vin la Paștele cailor!
Mă scoate din pepeni reflexul ăsta ticălos de a spune ”NU!” la orice! Noi găsim mai degrabă motive pentru a nu face un lucru, decât soluții pentru a-l face! Credem că putem câștiga doar pe nenorocirea altora!
Nimeni nu are bagheta magică, să rezolve lucrurile cât ai clipi din ochi. Bunăstarea unei națiuni este operă comună, și rezultatul muncii întregii națiuni. Națiunile cele mai bogate sunt și națiunile cele mai solidare. Pentru că au făcut împreună bogăția, și trebuie să fie solidare, pentru a o păstra. Lucrurile sunt atât de simple! Pentru toți, numai pentru noi nu! Excepționalismul românesc este un amestec de prostie și de ticăloșie, și atât!
