Paradox: pierdem limba rusă, pierdem și ortografia română
De când au intrat în presă cei născuți după 1985 s-a dus dracului ortografia. Copiii care nu au apucat să-l citească pe ”Vitea Maleev la școală și acasă” ar fi trebuit să citească totuși ”Maestrul și Margareta”, ca să nu scrie Donetsk, Lugansk sau Krasnoyarsk.
Lipsa de lecturi și cultură generală au îndepărtat spațiul rus din mințile tinerilor jurnaliști care sunt ferm convinși că Rusia este un fel de tărâm al Satanei. Dar chiar și așa, chestia asta nu scuză renunțarea totală la ortografia limbii române.
Cum aproape nimeni nu mai cunoaște limba rusă, știrile despre Rusia sunt traduse din surse de limbă engleză. Englezii își respectă ortografia și transcriu numele rusești conform propriei fonetici – iar deștepții din București preiau întocmai transcrierile din engleză. Și așa avem în presa română Donetsk în loc de Donețk, Yanukovich în loc de Ianukovici, Alekseyevich în loc de Alexeevici și tot așa. Pușkin a scăpat deocamdată, încă nu a ajuns Pushkin, deși nu m-aș mira foarte tare să văd și tâmpenia asta.
Și e prost din mai multe motive. În primul rând se confirmă vorba aia că școala românească scoate tâmpiți pe bandă rulantă. Apoi nici un om serios nu va avea mare încredere într-un articol scris de un jurnalist care nu știe că denumirea consacrată este Luhansk, denumit în perioada sovietică Voroșilovgrad, nu Voroshiloffgrad. Iar cu internetul de azi apar mari dificultăți la căutare, cu un set de rezultate pentru Ianukovici și alt set de rezultate pentru Yanukovich – Google nu știe că suntem inculți.
