Pionier în medicină şi biologia
universală, Victor Babeş a fost creator al şcolii române de
morfopatologie şi microbiologie. În 1895 a formulat principiul
serovaccinării. A preparat în laboratorul său diverse săruri şi
vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli
transmisibile şi a fost unul dintre promotorii activi ai medicinei
sociale din România.
Printr-un decret din 2 martie 1925 s-a hotărât ca ”Institutul de
Patologie şi Bacteriologie” din Bucureşti să se numească ”Institutul
dr. Victor Babeş”. Astfel, în referatul ministrului Instrucţiunii
Publice se arăta: ”Institutul de patologie din Bucureşti a fost creat
în anul 1887 de dl. prof. dr. Victor Babeş, care a ştiut să-i dea o atât
de mare dezvoltare încât astăzi figurează în rândurile celor mai
însemnate institute similare din Apus (…) În Institut, pe lângă
tratamentul antirabic, introdus şi modificat de dl. prof. dr. V. Babeş,
se prepară serul antidifteric, vaccinul antiholeric, antitific, serul
meningococic, tuberculina. Pe lângă acestea, Institutul lucrează cu tot
mai mare interes şi în direcţia chestiunilor de igienă (holeră, lepră,
pelagră, pestă, tifos, streptococie), aducând cercetări proprii de mare
importanţă practică (….)” (”Oameni de ştiinţă…Conexiuni…Gesturi
frumoase”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981).
Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena. Tatăl său, Vincenţiu
Babeş, a fost o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat.
Studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj, iar după absolvirea liceului
s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Budapesta. Renunţă
însă la aceste cursuri şi, în iarna anului 1871, se înscrie la
Facultatea de Medicină din Budapesta. După absolvirea cu succes a anului
I, decide să-şi continue studiile la Viena, potrivit volumului ”Pe
urmele lui Victor Babeş”, de Mihai Neagu Basarab (Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1988).
Chemat de profesorul Karl von Rokitansky, în octombrie 1875, este numit
asistent definitiv la Catedra de anatomie patologică a Facultăţii de
Medicină din Budapesta, fiind totodată student în ultimul an la această
facultate, pe care a absolvit-o în 1876. La 2 august 1878, obţine, la
Viena, doctoratul, cu calificativ maxim, iar în 1881 obţine titlul de
docent, în urma unui examen susţinut la Budapesta.
În toamna anului 1882 pleacă într-o călătorie de studii în Germania şi
Franţa, continuându-şi, astfel, specializarea la Munchen, Heidelberg,
Strassbourg, Paris şi Berlin (1882-1886), potrivit Dicţionarului
„Membrii Academiei Române” (Bucureşti, Editura Enciclopedică/Editura
Academiei Române, 2003).
La Paris, Victor Babeş îl cunoaşte pe André Victor Cornil, titularul
Catedrei de anatomie patologică, ce înfiinţase împreună cu Louis-Antoine
Ranvier un institut şi publicase un tratat de histologie patologică. În
institutul lui A. V. Cornil, Victor Babeş stăruie, în cadrul lucrărilor
curente, cu precădere asupra aspectului bacteriologic al cazurilor care
i se prezentau. Profesorul Cornil acceptă propunerea lui Babeş de a
scrie împreună un tratat de bacteriologie şi îi oferă acestuia un post
de preparator la institutul său. (”Pe urmele lui Victor Babeş”,
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988).
Astfel, în 1885, Victor Babeş împreună cu savantul francez A.V. Cornil
publică cel dintâi tratat complet de bacteriologie din lume – ”Les
bactéries et leur rôle dans l’étiologie, l’anatomie et l’histologie
pathologique des maladies infectieuses”. În câteva luni Victor Babeş
publică aproape 20 de lucrări ştiinţifice şi face o serie de descoperiri
de importanţă deosebită.
În august 1887, Victor Babeş vine la Bucureşti, unde, în acelaşi an,
pune bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie, pe atunci unic
în lume şi care avea iniţial patru secţii: Secţia I pentru cercetarea
bolilor infecţioase la om, denumită ulterior Secţia de bacteriologie şi
anatomie patologică, sub conducerea lui Gh. Marinescu, viitorul mare
neurolog; Secţia a II-a pentru cercetarea bolilor infecţioase ale
animalelor; Secţia a III-a, de chimie patologică şi biologică; Secţia a
IV-a, pentru tratamentul antirabic, după cum se arată în volumul
”Oameni de ştiinţă…Conexiuni…Gesturi frumoase”, autor C.
Popescu-Ulmu (Editura Albatros, Bucureşti, 1981).
În cadrul Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti –
primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în România – a
organizat, în 1888, al doilea centru de vaccinare antirabică din lume,
după cel creat de Louis Pasteur la Paris, după cum se menţionează în
Dicţionarul „Membrii Academiei Române”.
Victor Babeş a fost, între 1885-1887, profesor la Catedra de
Histopatologie a Facultăţii de Medicină din Budapesta, iar apoi, între
1887-1926, profesor de anatomie patologică şi bacteriologie la
Facultatea de Medicină din Bucureşti.
A adus contribuţii de renume mondial în studiul turbării, leprei,
difteriei, tuberculozei, malariei, pelagrăi etc., descoperind
corpusculii virotici din celulele creierului animalelor turbate
(”Corpusculii Babeş-Negri”) şi peste 50 de germeni patogeni noi. În
literatura de specialitate agenţii patogeni care provoacă unele boli la
animale au fost denumiţi ”babesii”, iar respectivele boli –
”babesiose” (”babesia bovis” şi ”babesia ovis”).
Considerat de însuşi Pasteur drept unul dintre cei mai competenţi
specialişti în problemele turbării, datorită atât studiilor referitoare
la anatomia patologică a acestei afecţiuni, cât şi perfecţionărilor
aduse tehnicii de vaccinare antirabică, Victor Babeş a pus bazele
experimentale şi clinice ale seroterapiei şi a introdus în România
vaccinarea antirabică la numai trei ani de la iniţierea ei (tratament
asociat: vaccin şi ser antirabic, cunoscut drept ”metoda română de
tratament antirabic”). A fost al doilea după Pasteur care a studiat
”concurenţa vitală” dintre speciile bacteriene şi a introdus pentru
prima oară în lume tehnica antibiogramei (Dicţionarul „Membrii Academiei
Române”).
Opera lui Victor Babeş este inclusă în peste o mie de lucrări publicate,
iar vieţii şi operei sale i-au fost consacrate numeroase cărţi şi
articole.
Victor Babeş a fost membru corespondent (1 aprilie 1889) apoi membru
titular (11 martie 1893) al Academiei Române, vicepreşedinte al
Academiei Române (14 aprilie 1899-6 aprilie 1900; 8 octombrie 1918 – 11
iunie 1919), precum şi preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei
Române (1922-1925)
A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei de Medicină din
Paris, membru al Comitetului Internaţional pentru Combaterea Leprei din
Paris, precum şi triplu laureat al Academiei de Ştiinţe din Paris, fiind
distins cu premiile ”Montyon” şi ‘Bréant”.
Victor Babeş a murit la 19 octombrie 1926, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu, editor online: Ada Vîlceanu)
Explicatie fotografie din deschidere: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara
