O PERSONALITATE PE ZI: Poetul şi traducătorul Ştefan Octavian Iosif

23 iunie 2020 destin valah Cultura

Ştefan Octavian Iosif, poet şi traducător, s-a născut la 11 octombrie 1875, la Braşov. Tatăl său, Ştefan Iosif, era profesor de elină şi germană, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A urmat timp doi ani, începând din 1889, cursurile liceului cu limba de predare maghiară la Sibiu, apoi şi-a continuat studiile liceale la Turnu Măgurele şi la liceele ”Gh. Lazăr” şi ”Matei Basarab” din Bucureşti. În 1895 s-a înscris la secţia de filosofie a Universităţii din Bucureşti, fără să frecventeze, iar între anii 1902-1905 a reluat, cu intermitenţe, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie.

A fost corector la ”Epoca” (1897), custode la Muzeul „Aman” (funcţie în care a fost numit de Spiru Haret) şi la Biblioteca Fundaţiei Universitare „Carol I”.

Şt.O. Iosif s-a numărat printre fondatorii revistei „Floare albastră” (1898-1899), a făcut parte din colegiul de redacţie al revistei ”Luceafărul”, apoi din comitetul de conducere al revistei ”Semănătorul”. A fost redactor şi colaborator la multe ziare şi reviste: „Viaţa”, „Viaţa românească”, „Curentul literar”, ”Literatură şi artă română”, ”Pagini literare”, „Cumpăna” ş.a.

A debutat, în mai 1892, cu poezia „Izvorul” în „Revista şcoalei” din Craiova. Debutul editorial s-a produs cu volumul de traduceri „Apostolul şi alte poezii” de Al. Petofi (1896).

Au urmat volumele: ”Versuri” (1897); „Patriarhale” (1901); „Poezii. 1901-1902” (1902); „Credinţe” (1905); „Din zile mari” (1905); „Zorile” (1907); „Legenda funigeilor” (1907) – poem dramatic, scris în colaborare cu D. Anghel; ”Poezii. 1893-1908” (1908); „Cometa” (1908) – scris în colaborare cu D. Anghel; „Caleidoscopul lui A. Mirea” (în colaborare cu D. Anghel, I-II, 1908-1910); „Carmen saeculare” (1909) – poem istoric, scris în colaborare cu D. Anghel; „Cireşul lui Lucullus” (1910) – schiţe, în colaborare cu D. Anghel; ”Portrete” (1910) – scris în colaborare cu D. Anghel; „Cântece” (1912).

Considerat reprezentant al sămănătorismului, prin atitudini declarate şi colaborări la reviste, autorul este preocupat în poeziile sale mai puţin de tratarea unor teme specifice – satul, dezrădăcinarea, istoria, el creând de fapt o poezie de atmosferă, foarte sensibilă.

”Departe de a-l modela în vederea identificării lui cu doctrina, ”Sămănătorul” îşi găseşte în Şt. O. Iosif poetul ideal, de perfectă expresie a tendinţelor sale. (…) Simţirea trecutului şi a valorilor sale morale a fost pentru Iosif altceva decât o dogmă: un act natural, fiziologic, ca respiraţia. Caracterul firesc şi sinceritatea poeziei sale, saturată de tradiţionalism, în afară de orice spirit programatic, sunt indiscutabile”, arăta criticul literar Şerban Cioculescu, potrivit lucrării „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A tradus mult, din H. Heine, P. Verlaine, W. Goethe, F. Schiller, H. Ibsen, Al. Petofi, R. Wagner, W. Shakespeare, Corneille, La Fontaine ş.a., traducătorul de poezie Şt.O. Iosif fiind unanim elogiat.

Ştefan Octavian Iosif a murit la 22 iunie 1913, la Bucureşti. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign