Jurist, profesor, publicist, scriitor, traducător şi om politic, Vasile Boerescu, s-a născut la 1 ianuarie 1830, la Bucureşti, arată volumul „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia).
A făcut studii liceale la Sf. Sava, cu întreruperi, fiind arestat, în timpul Revoluţiei de la 1848, pentru că publicase două articole cu titlul „Către fraţii reacţionari” şi „Fraţilor cetăţeni”. Şi-a terminat studiile în 1850. A studiat dreptul la Paris, luându-şi licenţa în 1855 şi doctoratul în 1857.
La Paris, a militat pentru acordarea de drepturi politice Principatelor şi, mai ales, pentru unirea lor. În acest sens, a publicat în limba franceză broşurile „Memoire sur la question politique et economique de la Moldo-Valachie” şi „La Roumanie apres le traite de Paris du 30 Mars 1856”.
A revenit în ţară, devenind profesor de drept comercial la Sf. Sava şi, după doi ani, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, al cărei co-fondator a fost.
Tot în domeniul învăţământului, a fost membru şi, apoi, director al Eforiei Şcoalelor, rector al Universităţii bucureştene (1871) şi decan al Facultăţii de Drept (1873).
Încă din timpul liceului, a colaborat la „Pruncul român” (1848) al lui C.A. Rosetti. În 1857, a înfiinţat publicaţia liberalilor moderaţi, „Naţionalul”, cu orientare mai mult culturală, unde a promovat ideile unioniştilor. Mai târziu, în 1870, a înfiinţat ziarul politic „Presa”.
Ca jurisconsult, a făcut un comentariu asupra dreptului comercial românesc, alcătuind o culegere de legi şi de regulamente care au fost promulgate după 1859.
În 1859 era deputat al Adunării Elective. În cadrul şedinţei secrete, desfăşurată la iniţiativa sa, a propus deputaţilor alegerea, şi la Bucureşti, a domnului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. În cadrul discursului pe care l-a susţinut cu acest prilej, a afirmat: „A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit … o dorinţă sfântă”.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO
Vasile Boerescu a întrevăzut această posibilitate, a unirii depline a celor două Principate, după elaborarea Convenţiei de la Paris de către marile puteri (Imperiul Otoman, Austria, Rusia, Franţa, Anglia, Prusia, Sardinia), scriind în „Naţionalul”, următoarele rânduri: „Europa ne-a ajutat…rămâne a ne ajuta noi înşine. Noi mulţumim Europei că ne-a arătat că Unirea poate fi posibilă”.
Această propunere a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.
După unire, a ocupat mai multe funcţii publice: membru al Consiliului Superior al Instrucţiunii (1863), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1864), membru în delegaţia susţinerii aducerii unui prinţ străin pe tronul României (1866), membru al Adunării Constituante (1866).
A fost ministru al Justiţiei în guvernele Manolache Costache Epureanu (13 iul. 1860-14 apr. 1861) şi Dimitrie Ghica (16 nov. 1868-27 ian. 1870), calitate în care a propus eradicarea pedepsei cu moartea; ministru al Afacerilor Străine în guvernul condus de Lascăr Catargiu (28 apr. 1873-7 nov.1875) şi în cel condus de I.C. Brătianu (11 iul. 1879-10 iul. 1881), când cu toată opoziţia puterii suzerane, Imperiul Otoman, a încheiat Convenţia comercială cu Austro-Ungaria (1875), considerat un gest de independenţă; ministru ad-interim la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (13 iul. -17 oct. 1860; 9 ian.-7 apr. 1874; 22 ian. – 20 iul. 1880), potrivit lucrărilor „Istoria guvernelor României” (Ed. Machiavelli, Bucureşti, 1995) şi „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia).
Diplomat de elită, a izbutit, în ciuda opoziţiei Porţii, ca reprezentanţii diplomatici români să fie recunoscuţi oficial în ţările în care fuseseră acreditaţi, înainte de proclamarea oficială a independenţei României în 1877. A fost deputat şi senator.
În 1876, a încercat să pună bazele unui partid de centru. Nu a reuşit şi s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL), constituind, mai târziu, Partidul Liberalilor Sinceri (1880), împreună cu G. Vernescu.
Autor al unor lucrări scrise atât în limba română, cât şi în franceză, printre care: „România după tratatul de la Paris”, „Explicarea convenţiunii relative la organizarea principatelor”, „Explicarea codicei comerciale”, „Memoire sur la juridiction consulaire dans les principautes-unis”.
A murit la 18 noiembrie 1883, la Paris.
AGERPRES
Explicatie foto deschidere: O placă memorială marchează fostul Hotel Concordia de pe strada Smârdan 39, situat în Centrul Istoric al Bucureştiului, unde în seara zilei de 23 ianuarie 1859, fruntaşii Partidei Naţionale au hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei
