Medicul Nicolae Gh. Lupu s-a născut la 24 februarie 1884 în localitatea
Arsura, judeţul Vaslui, potrivit lucrării „Membrii Academiei
Române/1866-2003” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).
A efectuat studiile liceale la Iaşi şi medicale la Bucureşti. În 1912
şi-a susţinut teza de doctorat intitulată „Cercetări asupra acţiunii
bacteriale şi antitoxice apiocianazei”. Şi-a continuat specializarea la
Berlin, Berna şi Paris.
Între 1915 şi 1916 a lucrat ca asistent la Institutul Anatomo-Patologic
din Berna. Odată cu declanşarea Războiului de Reîntregire Naţională
(1916-1918) a revenit în ţară pentru a participa, în calitate de şef al
laboratorului volant din cadrul Spitalului 2 contagioşi, la marile
campanii antiepidemice, cu deosebire la combaterea tifosului
exantematic.
Profesor de anatomie patologică (1931-1935) şi apoi de clinică medicală
(1935-1965) la Facultatea de Medicină din Bucureşti, al cărei rector a
fost între 1948 şi 1953.
A pus bazele Institutului de Terapeutică (1948-1966) şi a deţinut
funcţia de efor al spitalelor civile din Bucureşti (1946-1948). Medic
igienist şi anatomopatolog, a militat în favoarea unei medicini interne
sintetice a organismului global şi a individului încadrat în mediul său
de viaţă. În institutul din cadrul Spitalului „Colentina”a amenajat
laboratoare atât pentru pregătirea studenţilor, cât şi pentru cercetări
ştiinţifice complexe.
Printre lucrările sale se numără „Sifilis secundar, pseudo-reumatism
sifilitic” (1913), „Contribuţiuni asupra patogeniei icterilor” (1925),
„Clasificarea nefritelor” (1925), „Tratamentul litiazei Biliare” (1925),
„Pneumoconiozele neprofesionale” (1955), „Sclerozele pulmonare” (1960).
Lucrarea „Hematologie clinică”, din 1935, i-a adus recunoaşterea de creator al şcolii româneşti de hematologie.
Membru titular activ al Academiei Române începând cu 12 august 1948.
Membru asociat al Academiei de Medicină din Bucureşti şi membru al
Societăţii Internaţionale de Medicină Internă.
A murit la 30 aprilie 1966, la Bucureşti. AGERPRES
