de Constantin Gheorghe
Eu n-o să înțeleg niciodată angajamentul fanatic, indiferent de cauză. Sunt un om de stânga. Așa am fost de când am început să înțeleg ce și cum. Dar am ocolit cât de departe am putut PCR ul. Acum fac la fel: nu m-am înregimentat politic; nu e de mine. Nu mi-am schimbat convingerile de stânga. Votez, când și când, PSD, când cred eu că-mi oferă o miză și-un motiv serios s-o fac. Asta nu mă împiedică să-i critic pe unii de la vârf, dur la nevoie. Sunt destui prin partidul ăla care n-au de ce să-mi mulțumească. Nu e momentul să aprofundăm acum.
Sunt doar precizări, într-un context care îmi este greu să mi-l explic. Mai clar, văd că au apărut și fanaticii șordaniști. Un fanatism de-a dreptul orb, care nu lasă loc de discuții, de nuanțe, de dialog, până la urmă. Știu, sânge proaspăt, frustrări cu vechea clasă politică, alea, alea. Dar, pentru Dumnezeu! Care este rostul unui partid? Să promoveze interesele unui segment al societății, interese cât se poate de concrete, de particulare, de bine conturate. Unde dracu au văzut nebunii așa ceva la USR și la Mucușor Dan? Bine, n-ai ideologie, n-ai nici program. Dar pe cine reprezinți, totuși? Votanții lor sunt dincolo de nevoile pământenilor? N-au aceleași nevoi cu pulimea? Zău? Nu-s de pe planeta asta? Mucușor este întruparea pământeană a vreunui klingonian?
Evident, șordanismul este expresia confuziei care domnește într-o largă parte a ceea ce numim-ușor abuziv-clasă de mijloc. Confuzia vine din sentimentul membrilor ei că identitatea lor este artificială, că valorile pe care este construită sunt pe cât de contradictorii, pe atât de neclare, de vagi. USR este partidul celor care nu-și găsesc locul, și suferă un plus de frustrări față de frustrările de care suferim toți ceilalți.
De la ei n-ai ce aștepta: nici ideologie, nici soluții la problemele societății, nimic. Dacă li se va părea că Șordan se va ”înmuia”, vor migra către altă însăilare ”politică”, una care să le caute mai bine între coarne frustrărilor lor. Și tot așa. Să nu ne amăgim: este drumul către extremele politicii. Unii l-au parcurs în anii 20-30 ai secolului XX. O fi venit vremea ca istoria să se repete…
