” Romanul nu munceste metodic, ci in salturi; are lungi perioade de odihna iar la nevoie da pe branci si face munca de sclav. Dar absolut fara pereche este curajul romanului in exprimarea opiniilor, daca exprimarea el o face in numele grupului, ca redactor de jurnal bunaoara! Esti din acelasi grup cu dansul, atunci lauda lui pentru tine nu mai are margini; esti din celalalt grup, atunci ocara lui nu mai are margini ! Iata un redactor curajos in tot cazul, iti zici ! Ei bine, te inseli. E curajos numai ca mandatar al grupului. Vorbeste cu el intre patru ochi si vei constata ca nu-si aduce bine aminte de ce a scris . Dar si religios este romanul. De ochii satului insa; cam tot din aceeasi cauza este si nationalist. Cu religia merge pana la evlavie. Se poate ca el sa uite pe Dumnezeul parintilor sai, pe Atotputernicul si Izbavitorul? O asa uitare este cu neputinta, mai ales ca el nici n-a avut inca ocazia sa invete cine este acest Dumnezeu. Si ce n-ai invatat nu poti sa uiti. Romanul este religios; dar pe cata vreme vede pe toata lumea ca este religioasa. Rar exceptii la care religiozitatea sa fie pornita din fundul inimii, de acolo de unde porneste si sentimentul personalitatii … Tot asa se petrece si cu nationalismul lui. Tot romanul face parada cu sentimentele sale nationaliste. Dar numai pana la fapta”.
– CONSTANTIN RADULESCU MOTRU.
