de Tudor Dumitrascu
E un afis anti-colonialist occidental din anii 60. Era epoca decolonizarii Africii, epoca luptei anti-imperialiste, perioada revoltelor studentesti anticapitaliste din Franta si SUA, epoca in care ONU acuza deschis de imperialism guvernele marilor puteri vestice, epoca afirmarii independentei fostelor colonii de peste tot, din Africa pana in India. Incepuse razboiul in Vietnam, se terminase cel din Algeria, era epoca afirmarii Cubei ca lider al statelor nealiniate un eufemism pentru statele care desi nu aderasera la Pactul de la Varsovia, se aflau in sfera de influenta a URSS, in principal ideologic, unele dintre ele si economic. Este epoca lui Sartre, a lui Martin Luther King dar si a lui Mao, epoca ofensivei stangismului radical, peste tot in lume. Epoca visului egalitar. A reimpartiri bogatiei.
S a incheiat foarte prost. Intreaga Africa a scapat de colonialisti dar a cazut incorpore in dictaturi militare genocidale. Cuvantul cheie al acestui dezastru a fost nationalismul. In urma fostelor puteri coloniale au ramas lorzii locali ai razboiului. Au ramas politele neplatite intre etnii si triburi, au ramas milioane de morti, sute de lovituri de stat militare. Sub pretextul curateniei etnice si al nationalismului, masacrele au atins cote inimaginabile. Suvoaiele de zeci de milioane de refugiati au paralizat orice optiune economica viabila. Razboaiele civile devasteaza continentul. Si totul se desfasoara in numele independentei si sub supravegherea atenta a ONU. Intregul continent african este vazut ca o gasca de copii nematurizati care sunt lasati sa se ciondaneasca. In realitate, drama umanitara este inimaginabila.
Poate exista o paralela cu Primavara araba? Eu cred ca da. Diferenta este ca acum suvoaiele de refugiati vin in Europa, nu se limiteaza la vecinii imediati. Plecarea imperilor din Africa s a facut, culmea, extrem de ordonat. Noile state africane au beneficiat de constitutii extrem de moderne, lasate mostenire, utopice in situatiile concrete dar totusi democratice. Arabii nu au avut parte nici macar de asta. Vidul de putere i-a lovit brusc si tot ceea ce insemna ordine a colapsat. Liderii neplacuti dar totusi frecventabili ai africii de nord si peninsulei arabe au fost inlocuiti de ceea ce vedem acum… Toti acestia erau succesorii directi ai criminalilor din anii 60. Toti erau vinovati in mai mica sau mai mare masura de orori. Si totusi, reprezentau stabilitatea, incredibil de sangeros obtinuta.
Nu exista concluzii. Doar ca uneori mai trebuie sa ne aducem aminte. Si poate o remarca. Prima invazie americana in Irak, momentul zero al tuturor nenorocirilor este ordonata de un presedinte republican.
