Nu 12, doar 4 scaune la Chișinău (bonus: 2 birouri)

Deci. Un cetățean străin se duce la magazinul UNIC din Chișinău să cumpere 4 scaune și 2 birouri. Își alege cu grijă marfa, în funcție de aspect, calitate și preț – așa cum face orice cumpărător care se respectă. Scaunele sunt solide, la fel și birourile, cumpărătorul este mulțumit.

Tranzacția este achitată cu cardul, proces încărcat de emoții și concretizări suplimentare: vânzătoarea nu știe să folosească terminalul, are rețineri, lista cu instrucțiuni este imprecisă, eforturile conjugate ale cumpărătorului și vânzătoarei dau rezultate și bonulețul care atestă efectuarea plății iese la început timid, mai apoi glorios prin fanta terminalului, însoțit de scrâșnetul specific.

Împăcat sufletește cumpărătorul achită cu bani lichizi taxa de transport (”Băieții o aduc doar până la ușă… – Ne înțelegem noi să o urce și sus…) fără să știe că încă mai are un obstacol de depășit. Îi sună telefonul, iar o voce tânără și binevoitoare începe să-i picure spaimă în suflet.

– De la UNIC sunt… avem o problemă cu factura… dumneavoastră sunteți cetățean străin și ați lăsat datele din actul străin, noi nu putem băga în calculator aceste date… (Un cumpărător lipsit de experiență ar fi mitraliat o tiradă nemiloasă despre drepturile lui de a achiziționa netulburat 4 scaune și 2 birouri, ar fi făcut trimitere la Carta Universală a Drepturilor Omului și Tratatul Atlanticului de Nord, însă în acest caz a fost vorba despre un cumpărător versat, trecut prin situații mult mai grave.) – Și ce putem face domnișoară? – Trec eu datele mele în factură și vsio! – Așa să facem, mulțumesc!