Naşterea pământului la Sulina

17 februarie 2016 destin valah Lifestyle

de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu

Nu sunt prea multe locuri care cresc din sine. Vulcanii care aduc noul în lume o fac adeseori prin consumul vieţii înconjurătoare. Sulina este punctul unde geografia României creşte. Aici, Dunărea împreunată cu Marea, clădeşte noul  prin adăogire, prin punerea la muncă a întregului ecosistem european. Implicaţiile acestui fenomen asupra ecologiei şi antropologiei omeneşti sunt încă necunoscute.
Între 1887 şi 1993, intervalul aproximativ al punerii în funcţiune al celor două faruri:  celui de-al doilea far vechi şi al celui mai nou, Dunărea a înaintat cu circa 2,5 kilometri, adevărat, ajutată şi de activităţile Comisiei Europene a Dunării (1856-1938).


Fiind axa orizontală a Europei, Dunărea este punct obligat de trecere pentru mecanismul întregii geoeconomii continentale.  Poate nu e lipsit de interes că geografia modernă a fost stabilită ca ştiinţă în foarte mare măsură de Simion Mehedinţi („Terra” – 1931), cel care a şi integrat definitiv Dunărea în geopolitica de necesitate a României, în sistemul ponto-baltic, alături de Carpaţi, Strâmtori şi Mare. De altfel, Dunărea a fost interiorizată de elitele româneşti dintotdeauna, marii domnitori apărând-o cu înverşunare, conştienţi fiind că fluviul reprezintă artera interioară de maximă importanţă a circuitului economic statal,fără de care nici un fel de progres social nu ar fi fost posibil. Fără Dunăre, plugul nu se mai urneşte în Câmpia Română, pentru că nu mai are nimeni nevoie de grânele ei, arată un alt mare geograf şi geopolitician, George Vâlsan. Prăbuşirea liniei Dunării în faţa ofensivei otomane a sec. XV-XVI nu a însemnat doar pierderea cetăţilor respective, dar mai mult decât orice, a condus la oprirea maşinăriei economice a pieţei interne. Inutil de arătat că aceasta, la rândul ei, a plasat spaţiul românesc într-o etapă de start a modernităţii net inferioară faţă de societăţile occidentale, în sec. XVIII-XIX. Dunărea este, iată, infrastructura  economiei interioare a spaţiului românesc, după cum tot atât de bine reprezintă şi principalul instrument de comunicare economică dintre Germania, Anglia şi Marea Neagră.
Dunărea este „golful Mării Negre” şi al Mării Mediterane, care „intră adânc până în inima Europei” – perspectivă fantastic de fecundă în plan doctrinei economice şi a securităţii naţionale (Vâlsan, p.47)

După amnezia fanariotă, Dunărea este recuperată în formula mentală a statului prin opera Junimii – care elaborează teza „statului de cultură la Dunărea de Jos”, devenită doctrină a „statului de necesitate europeană” (Iorga). Aşa s-a transformat Dunărea dintr-un uriaş antrepozit mobil modern pentru necesităţile de grâu ale Angliei într-o axă a dezvoltării naţionale.
Ceauşescu a marşat la maximum pe importanţa Dunării în angrenajul geopolitic şi geoeconomic al României. A fost ultima perioadă cu viziune integrată la nivel de stat asupra relaţiei dintre economie şi geografie. Desigur, comunismul a mizat pe o economie abstractă, a raportărilor „realizărilor” către partid, şi profund dezechilibrată. Comunităţile şi Dunărea au avut de suferit de pe urma acestei abordări, intrând într-un accelerat proces de degradare.

După 1990, însă, amnezia fanariotă revine. Dunărea este parajată în feude iar comunităţile intră într-o nouă epocă de decădere, după cum Dunărea, laolaltă cu întreaga geografie, se desparte de economia României. Pe de altă parte, este semnificativ faptul că la nici o lună de la proclamarea independenţei Ucrainei (24 aug. 1991), o navă maritimă sub pavilion ucrainean eşuează (la 15 sept. 1991) lângă Tulcea, la Partizani,  blocând pentru 15 ani plămânul maritim al Europei de SudEst. A fost o supralicitare. Economia României deja se detaşase de imperativele sale axiale (Dunărea, Carpaţii, Marea, Strâmtorile) prin dizolvarea complexului  logistic, economic şi educaţional, care s-au separat unele de altele, intrând fiecare în propriul proces de periferializare (dezmembrarea flotei, a CFR-ului, degradarea infrastructurii rutiere şi retardul din domeniul autostrăzilor, prăduirea pădurilor – munţilor, etc.).
Sulina este şi locul unde, unii oameni, au încetat să mai moară. Chiar dacă nu ne aşezăm în lume aleatoriu, precum păpădia, pentru că avem liber arbitru-libertate, aşezarea noastră în lume se petrece pe firele-vectorii istoriei. Când firul unei astfel de derulări se dizolvă, dispar cu el şi oamenii „duşi” de el. Astfel, odată cu încetarea activităţii Comisiei Europene a Dunării, cimitirul străinilor de la Sulina se transformă de la sine în muzeu, ca la o comandă invizibilă. Aşa de pildă, odată cu scăderea interesului Angliei faţă de Gurile Dunării, mormintele englezeşti încetează să mai apară după anii 1880.
Orice formă majoră de relief, integrată fiind în societatea omenească, are o personalitate, arată Vâlsan, care dă măsura prezentului şi viitorului acesteia. Dunărea, pentru a fi ceea ce poate fi, trebuie recucerită, reintegrată înformula mentis a societăţii româneşti, trebuie să-şi redobânească personalitatea. În felul acesta îi va fi protejat ecosistemul natural, dar şi comunităţile omeneşti vor putea ieşi din sărăcia limită de astăzi, iar România va fi, cu adevărat, întregită.

„Pentru mine un munte, o câmpie, un fluviu, o mare, sunt individualităţi mai însemnate, influenţându-se reciproc în măsura puterii lor şi în stadiul în care se află acum geografia descriptivă, nu găsesc că se poate face un lucru de mai mare folos decât să lămurească aceste individualităţi desprinzând caracteristicile şi stabilind raporturile cu vecinătatea.” (Vâlsan, op.cit., p.40)

Tag-uri: , ,
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign