Mișto gândire!

22 mai 2016 destin valah Istorie
de Constantin Gheorghe

Dacă nu vă era clar ce și cum cu ”valul de emigranți”, lucrurile stau cam așa: isteria începută în septembrie 2015 este, dacă ar fi s-o judecăm cinstit, o crimă împotriva umanității, orchestrată de statul turc, care a șantajat UE, distrugând viața a mii de refugiați din Siria. Refugiați care nu sunt doar în Turcia, sunt și în Iordania, și în Liban, printre altele. Vine cineva de acolo? Deși Libanul, cel puțin, are ”vedere” la Mediterana.

Prin șantaj, Ankara a obținut și bani de la UE, și dreptul cetățenilor turci de a circula fără vize în Uniune. Viața amărâților ălora n-a mai contat. Iar cei care-i conduceau pe emigranți către Grecia au câștigat, în acest timp, miliarde de euro. Cum au câștigat miliarde de euro și turcii care traficau petrolul traficat de ISIS din Siria și din Irak. Punem pariu că în ambele afaceri găsim aromă de Erdogan? Iar dacă promisiunea liberei circulații nu se ”întrupează”, Erdogan dă iarăși drumul robinetului de la conducta cu emigranți. Și mai umple lumea cu poze de genul cadavrului copilului înecat, găsit ”fotogenic” pe o plajă din Turcia.

La fel de brusc s-a stins și valul de emigranți din nordul Africii, în special din Libia. Semn că fie guvernul libian-oricare ar fi el, că dracu mai știe cine conduce țara-a reușit să se impună, cât de cât, în toată Libia, fie că ISIS ului nu-i mai merge la fel de bine pe cât îi mergea în urmă cu un an. Că și ISIS s-a folosit de nenorocirea emigranților și refugiaților.

Asta nu înseamnă că UE a scăpat. N-a scăpat! Pentru că nu are nici acum o politică adecvată, clară și coerentă, în materie. Putea să reducă presiunea selectând ea candidații la emigrație. Putea să administreze ea, împreună cu ONU, taberele de refugiați din Siria și din alte zone. Putea avea și și o politică externă demnă de acest nume. În loc de toate astea avem o hăbăucă, madam Merkel, care arată cu deștu, și turma de lideri europeni se repede după cai verzi pe pereți, după care idioții își numără cucuiele, își trag sufletul, și se reped, entuziaști, cu capul înainte spre alt zid.

Nu știu ce va urma. Probabil că ne vom mai întâlni cu problema, chiar mai repede decât ne-am aștepta. Singura soluție a Bruxellesului pare să fie cotele de refugiați, alocate ”generos” membrilor Uniunii, și amenințările cu represalii la adresa celor care nu vor cote. Și gata! Nu mai avem probleme! Mișto gândire!

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign