Fumatul nu este un drept. Însă proprietatea, cu toate atributele ei, cam este un drept protejat de Constituție și legile românești. Or tocmai dreptul de proprietate și de folosire a proprietății cam este călcat în picioare de noua lege anti-fumat din România.
Sigur, există interpretări, însă chestiunea esențială este următoarea: statul intervine în spațiul privat. Știu, unii spun că dacă apar nefumătorii în zonă atunci clar nu mai avem de-a face cu spațiu privat, devine spațiu public. Și s-au găsit destui să aplaude ca focile de la circ această intervenție a statului în spațiul privat. Că nu poți să-ți faci nici club privat cu fumoar conform legii anti-fumat.
Dar ce mi se pare ciudat este că tocmai focile aplaudace care se bucură de intervenția statului în spațiul privat devin brusc deranjate de capacitatea statului de a interveni în spațiul privat pentru combaterea terorismului. Păi dacă acolo unde apar nefumători (chiar și neinvitați!) spațiul devine public eu aș vedea că nefumătorii pot fi interceptați de SRI fără mandat de la judecător.
Să tragem concluzia: în ce privește țigările statul poate să intre în treaba unui investitor definindu-i spațiul ca fiind public; când vine vorba de terorism spațiul privat este sacrosanct.
