de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu
Este o necesitate pentru definirea şi menţinerea normalului. Nu se suprapune pe de-a-ntregul cu high life –ul de tip anglo-american, unde „lumea bună” e (era) un fel de înlocuitor al aristocraţiei măturate de industralism. Lumea bună este păstrătorul viu al „bibliotecii normative”, al stocului de comportamente dezirabile. Ea poate fi aristocratică, după cum tot atât de bine poate cuprinde din clasa de mijloc şi din ţărănime. Este filonul normalului social. Restul societăţii reprezintă ramificaţiile acestui normal. De aici „se dau cărţile” (omul „cu carte”) şi tot aici sunt şi rafturile pe care se dispun seriile noi de comportamente organizate. În absenţa lumii bune, societatea se lumpenproletarizează, pică în brutalităţi de zi cu zi şi în snobism. A fi om bun nu înseamnă a şti neapărat să te porţi. Lumea bună distribuie prinmaniere ordinea. Manierele nu înseamnă numai formă, cât un anume profil interior, de disciplinare a egoului, poftelor, nemulţumirilor, puterii. De prisos să argumentăm că un etaj al politicii este pur şi simplu maniera în care apari în public sau interlocutorilor. Aşa de pildă, în lumea bună goana după status s-a terminat. Şi odată cu ea, nociva „emulaţie pecuniară”, în care sunt doar pentru a arăta că am mai mult. Bovarismul, eşecul sexualităţii în egocentrism, nu ar fi fost posibil dacă „doamna Bovary” nu şi-ar fi pierdut autodisciplina în egolatrie. Maniera, la rândul ei, aparţine unui spaţiu cultural, controlat de „lumea bună”: prin literatură, film, manual, biserică, poliţie, armată, funcţionărimea de la un anumit nivel în sus etc. Lumea bună este transsocială. Profesorii pot face parte din lumea bună, fără să fie aristocraţi, după cum putem avea bogaţi mitocani etc.
Lumea bună se creează greu, prin acumulare istorică. Este ceea ce nu prea ne vine a crede azi. Ne fericim „că globalizarea a crescut numărul clasei de mijloc în India şi China”. Şi în Est, numărul „mijlocaşilor” ar fi crescut. În Vest, mai toţi sunt „mijlocaşi”, dar asta nu înseamnă că lumea nu e într-un dintre cele mai grave crize. Nu cantitatea de bani din buzunar contează pentru ridicarea lumii ci comportamentul. Cu numai un bol de orez pe zi, dacă îţi cauţi liniştea interioară, poţi deveni un iluminat, ar spune budiştii. Statistica este mai mult decât relativă. Omul mic călăreşte lumea, îi defineşte priorităţile, după ce a pulverizat lumea bună asasinând-o în lagărele comuniste sau sufocând-o prin mediocrizarea discursului în societatea de consum (zisă a bunei stări), năucindu-i idealurile, din Pacific până la Oceanul Indian. Într-o epocă a „progresului”, aflăm că în Birmania un sat întreg tocmai a fost rase de pe faţa pământului de inşi cu diverse impresii despre lume. Asia, prin excelenţă, un loc în care revoluţia continuă trimite pături sociale şi etnii întregi la abator. (BBC, 27 oct. 2012)
Oricât de muncitor ai fi, dacă nu ştii să te porţi, nu poţi contribui la legarea lucrurilor. De la „liderii fără faţă” care întind lumea ca vânătorii pielea ursului şi până la tinerii care nu reuşesc în ruptul capului să înveţe să dea un mail, lumea e la etajul cel mai de jos de unde va avea mult, mult de urcat. Acesta este noul ciclu al barbariei sociale în care am intrat, mai înainte de a declara criza din 2008. Om cu om, femeie cu bărbat, copil cu părinţi, profesori cu elevi, nu-şi mai găsesc cuvintele potrivite. Şi unde nu-i logos, nu e nici eros, vorba lui Vulcănescu.
BBC, 27 oct 2012, „Burma: HRW satellite images ‘show Rakhine destruction’, http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-20106768
