de Denisa Niță
– Mami, și când mergem să manifestăm, înainte sau după ce ne jucăm pe PlayStation?
– Acum mergem, mama.
Ia ultimele cinci ecleruri. E vreo opt și-un sfert, plecăm împreună spre piață. Acolo se întâlnesc și cu tata. Puștiu’ ne povestește cum a fost la antrenamentul de fotbal, că atunci când joacă simte că e într-o bulă. O bulă, așa, ca o celulă din care nu poate să iasă. Pe măsură ce ne apropiem de Universitate, ne povestește cum politicienii sunt trolli fără ochi.
Ne despărțim când intrăm printre oameni. Dau din greșeală cu capul în umărul unui tip care trage de-o puștoaică, să meargă cu el la patriarh. Să se spovedească împreună și mai văd ei ce fac pe drum. Ei nu-i văd fața, dar îi văd mâna împingându-l. Lângă noi flutură cineva tricolorul.
Unii țipă de Mickey Mouse, până le aduce o tipă aminte că ăsta a căzut, să ne concentrăm pe ăștilalți. Tăcere câteva secunde, cât se încruntă unii la alții. ”Klaus, Klaus noi te-am scăpat de Mickey Mouse”, încep iar. Altul se ridică pe vârfuri cu o pancartă pe care scrie ceva de Băsescu și cazul Flota. Grupul din jurul lui urlă doar ”nu uitați, nu uitați”. Nu-mi mai dau seama pe unde mă aflu; mă învârt printre umeri, măști Guy Fawkes, pancarte cu masoni, postere cu vorbele sfântului Ioan, camerele de filmat, reportofoane, o Andreea Raicu, un Tudor Chirilă, și femei care țipă la reporteri ”ne pare rău, n-avem lozinci pentru dumneavoastră”.
Cei mai mulți sunt împărțiți în nuclee de cinci șase, îi aud comentând de ăia de lângă cruce. ”Nu știe lumea ce vrea”, de parcă ei ar fi în altă parte. De parcă s-ar uita la televizor. Pe margini lumea povestește d-ale casei, de tipe, de futut, de bărbați, de droguri. ”Las’, bă, că-i bine ș-așa, haos, că ne-om da noi seama ce vrem”, aud de prin dreapta, c-un accent moldovenesc.
Plec cu alți trei spre Colectiv, unde mă izbesc de un zid de liniște. Câteva zeci de oameni stau în fața covorului de lumânări și tac. Unii mai aprind lumânări, unii se îmbrățișează, alții stau, cu mâinile în jurul pieptului, și se uită în gol. Câțiva puștani vin puși pe haoseală, țipă cu megafonul la gură. Când ajung la marginea piațetei, în schimb, se potolesc. Bagă megafonul la subraț și vin să aprindă o lumânare. Aici pare să nu-i pese nimănui de lista ”Vocea României”.- Mami, și când mergem să manifestăm, înainte sau după ce ne jucăm pe PlayStation?
– Acum mergem, mama.
