L-am văzut prima oară prin septembrie 2014: un microclimat fremătător pe trotuarul de la Pușkin colț cu G. Cojbuc (așa scrie pe plăcuță!). O gură de canal spartă din care susura un izvoraș vesel și se răspândea împrospătând pământul care înlocuise asfaltul trotuarului.
Iarba se ridica semeață, de un verde intens, cum doar plantele bine adăpate știu să producă. Pe la margini era mocirlos și își întindea brațele ca o mică deltă care nu ducea nicăieri, silind pietonii să facă mici salturi. Pe o parte era îndiguit de urmele unei foste borduri, pe de alta brațul principal al izvorașului se scurgea domol în stradă până la o gură de colectare a apelor pluviale – un destin mic, de doar câțiva metri: izvorașul de pe strada Pușkin se năștea dintr-o gură de canal pentru a se vărsa într-alta.
Iarna a așternut un strat gros de gheață peste izvoraș, însă dacă ascultam cu atenție puteam auzi gâlgâitul vesel al apei care își urma destinul stabilit de legea gravitației scurgându-se de la deal la vale. Locuitorii zonei mi-au spus că îl știu de ani de zile, dar nimeni nu l-a băgat în seamă, pur și simplu l-au lăsat să-și vadă de scurgerea sa liniștită, nepretențioasă.
Atunci am început să mă întreb dacă nu cumva există o legătură între liniștitul izvoraș de pe strada Pușkin și lacoma factură lunară ce mă anunța obraznic că am consumat singur 17 metri cubi de apă rece. Pe de o parte îl voiam îndiguit, închis, dispărut de pe carosabilul Chișinăului, pe de alta îmi aminteam de freamătul blând al ierburilor din jurul său în adierea toamnei târzii.
M-am convins în primăvară că izvorașul de pe strada Pușkin trebuie să trăiască mai departe: o explozie de viață s-a înfiripat peste noapte în jurul clipocitului său vesel. Vrăbiuțele își cufundau ciocurile în apa sa limpede, bondarii se învârteau bezmetic în jurul primelor flori iar smocurile de iarbă erau mai verzi și mai mândre de la o zi la alta. Mica deltă părea să câștige teren și asfaltul îl simțeam timorat, retrăgându-se din fața izvorașului care se trezise la viață.
La naiba cu facturile lunare de 17 metri cubi de apă rece! Să piară asfaltul! O mică deltă urbană se naște sub ochii mei și eu mă las bântuit de viziuni meschine!
Însă au venit alegerile locale și cursa pentru primăria Chișinăului. O echipă de muncitori lipsiți de milă au reparat în două zile canalul de pe strada Pușkin colț cu G. Cojbuc. Câteva zile bondarii s-au învârtit bezmetici deasupra unei guri de canal impersonale din care nu mai izvora nimic, înconjurată de un asfalt proaspăt și impersonal. Următoarea factură m-a izbit cu forță: 17 metri cubi de apă rece.
http://www.kishiniov.eu/ro/
