de prof.univ.dr. Radu Baltasiu
Cucuteni – 7000 de ani de existenţă înseamnă: 2500 de ani de experienţă preindoeuropeană (între aprox. 6000-3500 î.Hr., legată de civilizaţii cvasiurbane, care cunoşteau metalul, agricultura, scrisul şi transporturile), vreo inca 3500 de ani de existenţă ca traco-daci (situl din fotografie este un mormânt nobiliar traco-dacic din sec. V-IV î.Hr, şi restul, până în anul nostru, ca protoromâni şi români.
Nu ştiu câtă răbdare o să mai aibă istoria cu noi. Nu e o figură de stil. Cine uită istoria … o repetă. E atât de simplu. Problema, la omul care uită istoria, e că-i anihilează şi sensibilitatea timpului şi spaţiului. Devine … să spunem pe şleau, nesimţit (dacă aveţi o problemă, putem să „punem” mediocru). Pentru Rădulescu Motru, „omul mare” este cel care are simţul timpului şi al spaţiului. Pentru Eliade este ţăranul, cu menţiunea că pe acesta nu-l preocupă mersul timpului, el integrându-se pur şi simplu în real (creştinismul cosmic). Cea mai recentă dovadă ca istoria trece peste noi şi nu ne doare (încă – denesimţire şi doi, că efectele marilor fenomene afectează mai întâi sistemele colective – cum ar fi datoria publică, şi abia apoi buzunarele proprii) este ultimul împrumut de la FMI, de 20 de miliarde de euro (vorbirăm despre el la vremea potrivită, cert e că aproape nimenea nu comentează, „societatea civilă” fu absentă total – dar unde e ea prezenta? iar politicienii, fără excepţie „trecură peste”). Dar nu despre asta vreau să povestim.
Istoria ne scapă printre degete. Transpiră pământul de istorie, la modul propriu, şi se risipeşte. Sunt locuri de mare densitate (experienţa noastră, trăirile alor noştri) -şi nu e doar o figură de stil, adică nu e deloc. Aceste locuri de mare densitate istorică desemnează nuclee de locuire cu spiritualitate şi economii dezvoltate atât de concentrate, încât au generat formule de organizare (soluţii culturale, economice, politice) pe întinderi de milenii. Cucutenii sunt un noddintr-o reţea moldavă care s-a transformat în timp. După dispariţia „culturii Cucuteni” aici avem una dintre marile concentrări traco-dacice (cetăţi, tezaure, aşezări). Densitatea de descoperiri „îngropate pentru conservare” te lasă fără aer doar la o primă enumerare. Oamenii aştia au trăit atât de continuu şi de intens pentru că şi-au negociat destinul cu istoria. Adică şi-au dat răspunsuri, ale lor. Ca să înţelegem mai bine despre ce e vorba. Criza nici nu ajunse bine la noi, că ne şi împrumutarăm, adică am dat viitorul nostru pe banii altora de care nici măcar nu e clar câtă nevoie avem. Adică nu am catadicsit să producem noi un răspuns provocării numită „criză”. Societăţile cu densităţi semnificative o duseră mii de ani pentru că au găsit în ele însele răspunsuri. Şi nu pentru „o vară” – cât acoperă minunea asta de împrumut, ci pentru milenii. De aceea am spus că istoria trece peste noi. Istoria nu tolerează traiul pe datorie. De aceea tot indexăm lucuri, întâmplări, după Mircea Eliade, cu „teroarea istoriei”, că nu mai băgăm de seama ce ni se întâmplă. Noi luăm răspunsuri împrumutate, fentăm propriul nostru potenţial de a găsi răspunsuri. Ba chiar ne e jenă că suntem români. Acesta este unul dintre motivele, de pildă, pentru care partidele de la noi nu au doctrină. Le e jenă să gândească româneşte. Dincolo de faptul că pentru a te căpătui nu ai nevoie de nici o doctrină.
Cam de la Cucuteni a pornit Europa. Prima Europă. Cam de prin anul 8000 î.Hr. (Starcevo-Criş). Mai exact din arealul Cucuteni-Tripolie-Starcevo-Criş. Marija Gimbutas, pornind şi de la cercetări româneşti importante, dar insuficient legate între ele (cum ne e obiceiul), a fost unul dintre primii cercetători care au proclamat descoperirea.
La Cucuteni, istoria transpiră prin pământ, parcă nu mai are răbdare. Este atât de nerăbdătoare şi de preaplină, încât cioburi de ceramică roşie, preindoeuropeană, au ajuns să fie scoase la iveală de cârtiţe. Gropi de la săpăturile sfioase ale ştiinţei româneşti, părăsită de politic, marchează ca nişte cratere acoperite cu iarbă grasă de atâta trecut locurile noastre semnificative. Politicul are o răspundere colosală pentru ignorarea istoriei. Din nefericire, semianalfabetismul cultural şi ignoranţa produc deja efecte. Ştiinţa românească ea însăşi părăseşte semnificaţia naţională pentru a se înrola, neselectiv, în noua limbă de lemn a integrării europene şi tot soiul de tematici minore – fără soluţii la problemele colective (iar identitatea istorică este o problemă colectivă).
În 1982 s-a reuşit, de către profesorii de la Universitatea din Iaşi, protejarea (singura) unui tumul funerar tracic (vezi imaginea). Toată zona e plină de asemenea tumuli. Nu mai vorbim de aşezări şi de cele câteva cetăţi din zona Cotnarilor. La nici 500 de m de tumulul protejat avem marcat locul marii civilizaţii Cucuteni, veche, cum spuneam, de dincolo de anul 5000 î.Hr., parte a civilizaţiei primei Europe. Locul este marcat doar de o cruce – fie ea şi oţelită, pusă de călugării de la Schitul din apropiere. Atât. Custodele muzeului Cucuteni nu are o gheretă decentă iar explicaţiile de pe pereţii muzeului sunt aceleaşi din 1982. Este drept, acoperişul fu refăcut în 1995.
Acum, ce i-ar trebui unui responsabil politic să-i vină ideea să lege turismul de conservarea zonei acesteia de mare densitate semnificativă? În aşa fel încât să facă rost şi de bani pentru dezvoltarea-conservarea vizibilă, a locurilor, să deştepte şi publicul printr-o veritabilă formă de turism cultural, să ridice din sărăcia lucie zona (grea, tare grea sărăcia la Cucutenii de azi, nu mai vorbim de efectele bombei cu neutroni a manelelor care s-au propagat până în inima regiunii), să ducă şi imaginea reală a României în lume? Voinţă politică? Evident. Să se dea jos de pe bicicleta relaţiilor cu publicul, să-şi schimbe cămăşile înflorate de politicieni în figuri cu succes în afaceri (primarul Constanţei, de pildă, „stă” pe altă densitate semnificativă, de ar putea muta Marea din loc, că doar salbă de locuire şi de civilizaţie mai mare ca în Dobrogea nu se mai găseşte decât în Grecia Antică prin partea asta de Est European). Dar dincolo de asta mai trebuie ceva. Pentru că înainte de voinţă politică trebuie să simţi România. Să-i asculţi inima. Inima care acum e la câţiva metri sub pământ, atunci când nu e fărâmiţată de cârtiţe.
(Cucutenii se află în arealul Târgu-Frumos – Cotnari, în apropierea DN2. Dincolo de densitatea străveche şi dacică fantastică, zona a fost reşedinţă domnească – palatul de la Ruginoasa. Tot aici au avut loc evenimente cumplit de tragice în vara anului 1944. Pe la Târgu Frumos ruşii au rupt frontul. În câteva zile românii şi nemţii au pierdut câteva sute de mii de oameni. O singură cruce, undeva în apropierea Târgului Frumos aminteşte, vag, de moment. Nu trebuie să ne plângem istoria. Dar ne-am putea-o vizita. Nu mai vorbim de banii frumoşi care s-ar putea face prin realizarea unui turism multiepocal – asta e realitatea – preistorie, istorie antică, istorie medievală – modernă, până la 1944).
http://radubaltasiu.blogspot.ro/
