Mareșalul Mackensen vizitează sondele de pe Valea Prahovei în vara anului 1917.
Asupra Spaniei a căzut o adevărată ploaie de aur și argint în secolele XVI-XVII. Metalele prețioase jefuite din America de Sud au traversat oceanul și au îmbogățit degeaba Spania – pur și simplu aurul s-a scurs în toate direcțiile fără să folosească cu adevărat nimănui.
În secolul al XIX-lea Spania devenise irelevantă în politica mare europeană, o putere de rang secund, incomparabilă cu Marea Britanie sau Franța. Și totuși a avut sute de tone de aur la îndemână, ar fi trebuit să fie cea mai puternică țară europeană. Doar că forța reală stă în alte părți, nu doar în deținerea și exploatarea resurselor naturale. Franța a investit în schimbare socială și a devenit influentă prin exportul de revoluții. Marea Britanie a investit în industrie și a devenit influentă la nivel global printr-o rețea de interdependențe economice. Spania și-a investit aurul în castele și armate inutile care au dus războaie fără obiective clar definite, fără o strategie.
Nu știu în ce măsură resursele naturale ale României sunt aducătoare de prosperitate. Petrolul i-a atras aici pe germani în cele două războaie mondiale. În perioada interbelică redevențele din petrol au fost investite în mare parte într-o cantitate de armament care s-a dovedit insuficientă și inutilă în momentele cheie. Acum gazele din Marea Neagră au pus pe jar pe toată lumea.
Există mai multe modele de administrare a resurselor naturale la nivel strategic. Rusia deține arma nucleară și asta o face stăpâna absolută a propriilor resurse – le exploatează și fructifică așa cum vrea. Statele arabe sunt legate de SUA pentru protecție. În America de Sud bogăția resurselor naturale provoacă sărăcie extremă. Iar în secolul XXI România și-a cumpărat intrarea în clubul select al Uniunii Europene prin cedarea controlului asupra resurselor. Acum povestea pare să se repete.
O inutilă ploaie de aur.
