Internetul nu are cotor

14 februarie 2016 destin valah Istorie

de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu

Se pare că acest minor fapt material face diferenţa majoră dintre carte şi internet – cele două căi de stocare-transmitere a informaţiei în masă. Este încă un exemplu despre legătura dintre material şi simbolic, cum un fapt material are repercusiuni simbolice. În cazul de faţă, cotorul reprezintă legătura. Legătura ca unitate. Ce este o carte cu adevărat utilă umanităţii? O experienţă inteligibilă. Ce este internetul  O piaţă mai bulibăşită decât un bazar oriental, care are totuşi o ordine simbolică subtilă. Internetul posedă metaordinea fizică a adreselor, a IP-urilor, DNS-urilor, hypertextului, linkurilor de tot felul etc. Dar nici una dintre aceste „meta” nu ajung prin ele însele la semn, să nu mai vorbim de simbol. Pentru că nici o constelaţie de adrese nu este, în fapt, decât o bază de date cu şef suprem spaţiul de stocare. Mama aceasta numită „spaţiu de stocare” este o mamă chioară pentru că nu are capacitatea de a primi la sine decât indexuri ale căror semnificaţii îi scapă. Avem câteva dovezi crunte: Katrina şi 11 septembrie 2001. Două dintre cele mai mari dezastre de după al doilea război mondial, în plină eră a bazelor de date, a „raţionalizării realităţii” şi a omului pragmatic. Lumea de astăzi este cu atât mai monoculară – suferind de gigantism chior, precum ciclopul din încercările homerice (ale bărbatului care trebuia să-şi dovedească bărbăţia luptând cu ispitele lumii, una dintre acesta fiind Ciclopul; omul fără ideal nu caută decât puterea. Iar puterea în sine, nu se mai opreşte de crescut. Dar e chioară. E ciclopică. Monstruoasă).

Ce este cartea? Cum spuneam, un cadru de experienţă semnificativă. Exact pe dos faţă de internet. Cartea este un cadru. Internetul poate oferi „experienţe”, dar în ale cunoaşterii mai greu. Pentru că baza de date are sensurile împrăştiate în tot atâtea zări câte IP-uri şi DNS-uri. Cartea are sensurile adunate sub acelaşi titlu, cuprinse fizic, sub acelaşi cotor.
Problema lumii moderne este însă că intelectualitatea universitară a început de vreo 20 de ani să-şi ascundă mediocritatea după împrăştierea de pe internet. Este mediocră, că doar restul lumii înainte de a „intra în criză” a avut „modelele” recitate din amvonul ştiinţei (prin politică, în special cea economică, dar şi alte ştiinţe sociale). Când intelectualul nu mai este model, societatea se împrăştie. Este exact momentul în care ne aflăm. Este exact forma pe care o are internetul astăzi. Ca să fii model, trebuie să ai un crez şi să ai puterea de a experia acel crez. Or, ştiinţa de astăzi, în special cea socială, bâjbâie printre fragmente de articole, de cărţi, şi-i învaţă pe studenţi să bâjbâie la rândul lor. Nu se mai practică modelul, paradoxal, într-un moment în care tutoriatul a devenit ideologia dominantă. Este tipic pentru epocile demagogice: să afirme tocmai ceea ce nu fac. De aceea am spus că una dintre calităţile satanei este, în anumite cazuri, sinceritatea. De aceea este şi prost. Că răul sincer nu poate fi rău absolut. Dar asta este altă discuţie pe care n-o facem aici, a făcut-o strălucit Vulcănescu în „Dimensiunea Românească a Existenţei”, poate nu întâmplător trimis din nou în lagărul uitării, de fapt în al doilea ciclu de martiraj.
Informaţia disparată dar adunată cu lopata în „baze de date” este marea problemă a internetului.
Informaţia ca experienţă, cu sens este cartea care construieşte civilizaţia.
Pentru că cunoaşterea nu apare decât pe umerii semnelor, simbolurilor. Pentru că a cunoaşte înseamnă a pricepe sensurile. Culmea culmilor pentru „modernii” a căror zi în cunoaştere începe cu penultimul articol „publicat ISI în străinătate”, este că sensul înseamnă cu totul altceva decât „ultimul”. Înseamnă capacitatea de a experia, de a trăi o problemă colectivă. În limbaj popular, înseamnă „om de suflet”. Provocarea intelectualului este, deci, că nu poate să gândească cu adevărat, să raţioneze cum se cuvine, dacă nu simte. Şi nu poţi să simţi dacă nu crezi. Acest paradox este peste putinţă de priceput de intelectualii recenţi, specie a omului recent, fără trecut, orientat doar către putere. Desigur, şi aceştia au idealuri, dar dezlegate de orice problemă colectivă. De aceea ei nu citesc, decât pe sărite. Unii dintre ei, care au apucat să mai citească cărţile majore, încă „mai spun”. Dar pică repede în derizoriul miştoului la care sunt tractaţi, ca într-un veşnic supliciu, slujitorii complexului Adamic. Complexul Adamic, parte a „complexului internet”, la rândul său parte a crizei ciberspaţiului, îl face pe bietul om să creadă că lumea a început ieri. Sau, în fine, dacă nu a început ieri (a început cu „Big Bang”-ul îţi poate recita superior din fizica pentru toţi), nu poate fi înţeleasă decât prin „scrierile recente”. Curioasă decuplare: între complexitatea lumii şi cunoaştere. Cum poţi să cunoşti lumea prin primitivismul mereu-începătorului intelectual recent?
Ca să cunoşti cu adevărat, trebuie să experiezi. A experia înseamnă a trăi. A trăi înseamnă experinţă integrală. Cartea, ca loc al experierii, trebuie citită integral, nu pe sărite. Cel puţin nu atunci când ne formăm. Lumea nu funcţionează ca o bază de date, deşi marketizarea societăţii ne lasă să credem asta. Ca să experiezi întregul, trebuie să problematizezi, să îţi asumi probleme. Prima problemă care trebuie asumată sunt eu însumi. Omul trebuie să-şi dea măsura, având cea mai mare măsură dintre vietăţile planetei. În cultura română, faptul a fost teoretizat în Şcoala de Sociologie de la Bucureşti, poate nu întâmplător eliminată din curricula universitară. Dar, ca să îţi dai măsura, trebuie să poţi să îţi asumi problemele celorlalţi. Altfel gândirea rămâne fără scop. Este ceea ce Mills numeşte „imaginaţie sociologică”. Fără imaginaţie sociologică, tinerii cu diplome devin „Agent Smith” în serie. Iar societatea … un Matrix.
Şi acum, cireaşa de pe tort. Problema colectivă, mai înainte de a fi universală este … naţională. Intelectualul, pentru a fi universal, trebuie să aibă capacitatea de a-şi gândi propriul loc. Aceasta nu este o opţiune. Este o obligaţie. Dincolo de ea, ne pasc ciclopii ca Matrix pe Agent Smith, iar Agent Smith pe workalcohoolicii din firme. De aceea le spun mereu studenţilor: folosiţi wikipediile cu aceeaşi moderaţie cu care beţi tărie. Pastişele îmbată. Dacă din alcool te mai trezeşti, din wiki ajungi fără să ştii când, un agent Smith, un ins setat, fără cer deasupra capului. Faceţi experienţe integrale … Internetul trebuie să fie slujitorul cărţii, nu invers. Informarea e cu totul altceva decât cunoaştere. Poţi să fii informat şi totuşi derutat, până acolo încât să-ţi lipsească etaje ontologice. În cazul lui Agent Smith, ăstuia îi lipseşte sufletul. De aceea se şi poate reproduce la infinit ca neom. Dar despre funcţia prezervativului simbolic care este internetul, altă dată.
Rostul este în cărți.
Tag-uri: , ,
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign