Face furori o carte publicată recent de un cercetător de la Cluj care demonstrează cât de împuțiți și promiscui erau țăranii români în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cartea este extrem de citată pentru a demonstra înapoierea românilor care s-a transmis până în secolul al XXI-lea.
Nu m-am ostenit să citesc cartea, am lecturat doar destule citate și un interviu acordat de autor, însă am o problemă cu cartea și cu modul în care este interpretată.
Chiar autorul mărturisește că volumul său a fost scris în baza memoriilor și articolelor publicate de mai mulți medici din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Nu a făcut cercetare de arhivă asupra chestiunii și asta îi cam reduce din valoarea cărții din punctul meu de vedere. Apoi nu pare că își tratează critic sursele – omul nu este istoric de meserie.
Altfel spus: ce interese aveau medicii atât de citați din secolul al XIX-lea să scrie ceea ce au scris? Textele lor ar trebui încadrate mai bine în contextul istoric. Medicii aceia erau băieți de oameni avuți trimiși în Occident să studieze medicina – natural că îi vedeau drept primitivi pe țăranii din bordeie. Nu aveau nici o reținere în a-i condamna pe țărani că trăiau în case mici lipsite de confortul igienic al clădirilor din Parisul anilor 1880 – doar că nu le-a trecut nici o secundă prin cap să se întrebe dacă țăranii români aveau mijloacele materiale să-și ridice case ca la Berlin.
Furia tinerilor medici bonjuriști împotriva leacurilor băbești este de înțeles – ei veneau să înlocuiască leacurile cu medicamente, însă nimeni nu ține seama de faptul că leacurile tradiționale au fost singurele metode de tratament pentru țăranii români vreme de secole. În plus tratamentele moderne costau foarte mulți bani (ca și acum) – bani pe care țăranii români din secolul al XIX-lea nu îi prea aveau. Nu exclud ca multe din relatările medicilor de pe atunci să fi fost extrem de exagerate pentru a-și sublinia efortul și importanșa.
Una peste alta, poveștile înfiorătoare ale medicilor români din secolul al XIX-lea spun de fapt povestea modernizării medicale a României, o bătălie care nici acum nu este încheiată. Aflați în focul luptei, medicii atât de citați acum nu aveau timp să se întrebe de ce țăranii erau reticenți (deși ar fi trebuit să fie mai blânzi cu epitetele). Însă cercetătorul nostru ar fi putut să ia în considerare toate aceste chestiuni și să își trateze cu prudență sursele de informare.
http://www.kishiniov.eu/ro/
